Alimentele care pot favoriza apariţia cancerului
Deşi nu se cunosc cu exactitate alimentele care pot favoriza apariţia cancerului, studiile realizate în acest sens au descoperit posibile legături între alimente consumate frecvent şi riscul crescut de a dezvolta un anumit tip de cancer.
Iată, aşadar, o listă cu alimentele cu potenţial cancerigen!
Carnea procesată
Majoritatea cărnurilor procesate, cum ar fi cârnaţii, şunca sau baconul conţin conservanţi chimici, coloranţi artificiali şi un nivel ridicat de zahăr şi sare, astfel încât acestea să se menţină proaspete timp îndelungat şi să aibă un aspect apetisant. La rândul lor, aceşti compuşi conţin nitriţi şi nitrat de sodiu, care se pare că ar favoriza apariţia cancerului de colon.
Fâina albă rafinată
Studiile realizate de Cancer Epidemiology şi Mile Markers arată că consumul de glucide rafinate poate creşte cu până la 220% riscul de a suferi de cancer de sân. Acest fapt se datorează indicelui glicemic care creşte nivelul de zahăr din sânge care, la rândul său, favorizează apariţia şi răspândirea celulelor canceroase în corp.
Zahărul rafinat
La fel ca în cazul descris anterior,anumiţi îndulcitori alimentari bogaţi în fructoză sunt încă şi mai agresivi şi permit o metabolizare mai rapidă şi mai uşoară a celulelor canceroase.
Alimente des consumate, cum ar fi prăjiturile, biscuiţii, plăcintele, sucurile şi sosurile conţin niveluri ridicate de zahăr rafinat şi sunt direct asociate cu dezvoltarea cancerului.
Organismele modificate genetic
Consumul de alimente transgenice sau modificate genetic este corelat cu un risc semnificativ de apariţie a diferitelor tipuri de cancer, cu toate că nu există certitudini în acest sens. Aceste alimente se găsesc în multe alimente pe care le consumăm zilnic, cum ar fi porumbul şi derivaţii săi, roşiile, boabele de soia şi rapiţă.
Alimentele prăjite şi fast-food
Hrana prăjită, cum ar fi diversele sortimente de fast-food, este asociată direct cu apariţia diferitelor tipuri de cancer, pe lângă faptul că provoacă şi alte probleme de sănătate, precum obezitate şi boli de inimă.
Chips-urile din cartofi sau snacks-urile, de exemplu, conţin cantităţi însemnate de acrilamidă, o substanţă cancerigenă care se formează atunci când alimentele sunt supuse unor temperaturi ridicate.
Acrilamida se găseşte în alimentele care au fost preparate termic la temperaturi de peste 120 de grade Celsius, adică chips-uri şi majoritatea alimentelor de tip fast-food.
Mâncarea şi băuturile dietetice
Alimentele şi băuturile dietetice reprezintă frecvent o alternativă pentru o dietă sănătoasă, care contribuie la scăderea în greutate. Însă, deşi aceste alimente conţin mai puţine grăsimi, zahăr, calorii sau carbohidraţi, ele nu sunt atât de sănătoase precum par şi conţin ingrediente cum ar fi aspartamul, adică unul dintre cei mai nocivi îndulcitori alimentari, care provoacă anomalii congenitale, inclusiv cancer.
Roşii conservate
Majoritatea alimentelor în conservă conţin un agent chimic cunoscut sub numele de BPA (Bisfenol A), care acţionează ca un estrogen şi reduce activitatea hormonală normală a organismului. Unele studii au asociat această substanţă cu diferite boli cardiace şi intestinale, cu infertilitate şi alte probleme de reproducere.
Astfel, consumul frecvent de alimente conservate poate favoriza apariţia cancerului, dar mai ales roşiile în conservă care, din cauza acidităţii crescute, absorb mai uşor Bisfenolul A.