Alimente-medicament indicate pe stomacul gol
Dacă ai obiceiul să pleci dimineaţa de acasă fără să iei micul dejun, sau prima masă a zilei constă într-o cafea băută la volan în drum spre muncă şi un croissant atunci află că există alimente ce sunt recomandate a fi consumate pe stomacul gol şi au foarte multe beneficii.
Mineralele şi vitaminele furnizate la prima oră a dimineţii îţi vor furniza energia necesară pentru a-ţi menţine organismul sănătos şi viguros.
Iată ce alimente sunt indicate a fi consumate la micul dejun:
Ouăle, sursă de proteine bune
Nimic nu se compară cu o omletă dimineaţă, făcută fără ulei şi cu câteva legume. În felul acesta îi vei fruniza corpului tău o porţie de proteine sănătoase. Poţi să le consumi sub formă de omletă sau fierte sau ochiuri. Important este să nu faci abuz de ulei.
Adaugă legume din plin, poţi face diverse combinaţii astfel încât de fiecare dată omleta să aibă un alt gust.
Afinele au grijă de vene
Aceste fructe se bucură de titlul de cele mai sănătoase fructe din lume care îmbunătăţesc circulaţia sangvină, având grijă de buna funcţionare a creierului tău şi de ţinerea sub control a tensiunii arteriale.
Astfel că poţi să le consumi simple ca atare sau să le adaugi în iaurt ori într-o salată de fructe pe care să o consumi la prima ora a dimineţii. Nu uita nici de smoothie.
Nucile echilibrează pH-ul
Conţin multe minerale care ajută la diminarea acidului din stomac, la echilbrarea pH-ului pielii şi ţin bolile de stomac la distanţă.
Poţi să le consumi dimineaţa aşa simple sau să le amesteci cu alte cereale şi eventual cu câteva afine. Astfel vei avea doza de energie potrivită pentru a duce la bun sfârşit toate sarcinile tale.
Ovăzul reduce colesterolul
Fibre sănătoase care ajută semnificativ la reducerea colesterolului din sânge, oferă senzaţia de saţietate mai mult timp şi îţi protejează stomacul de acidul format în urma digerării alimentelor.
Poţi să îl consumi cu iaurt sau alături de fructe precum papaya, mango. Vitaminele din fructe îţi vor proteja colonul şi întregul tranzit digestiv.
Hrişca, desertul sănătăţii
Un aliment ideal pentru o stare de sănătate optimă, bogată în proteine, fier, vitamine este aliatul ideal pentru a-ţi începe ziua în forţă.
Poţi să apelezi la făina de hrişcă şi să îţi prepari nişte clătite delicioase pentru micul dejun pe care să le umpli cu brânză sau piure de fructe.