Untul de shea reface elasticitatea pielii

1 2 jpg jpeg

Tratează acneea şi reduce semnele

Graţie proprietăţilor antibacteriene şi antiinflamatoare, untul de shea nerafinat este util în tratamentul acneei, reducând, de asemenea, şi urmele lăsate de coşuri. Untul trebuie aplicat ca atare, în cantitate mică, pe faţa curăţată în prealabil cu o apă micelară sau cu un demachiant, de preferat înainte de culcare.

Hrăneşte pielea uscată

Pielea feţei şi a corpului rămâne hidratată mai mult timp dacă se foloseşte untul de shea pe post de cremă de îngrijire. Conţinutul de grăsimi ajută la înmuierea porţiunilor uscate şi la păstrarea hidratării pe mai multe zile, chiar dacă untul nu este folosit zilnic.

Reface elasticitatea pielii

Vitamina F şi alte substanţe din compoziţia untului de shea contribuie la refacerea şi la păstrarea elasticităţii pielii, reducând ridurile fine. În plus, untul stimulează producţia de colegen în piele.

Previne căderea părului

Datorită acizilor graşi, untul de shea este util în îngrijirea părului. Folosit pe o perioadă lungă, întăreşte foliculii şi minimizează căderea firelor, prevenind-o în acelaşi timp. În plus, părul va căpăta o strălucire sănătoasă şi firul va arăta mai gros.

Înlătură mâncărimile scalpului

Dacă ai pielea capului uscată şi iritată, untul de shea poate fi ceea ce ai nevoie pentru a scăpa de probleme. Untul este absorbit de păr fără să încarce porii şi să lase senzaţia de gras. Masează bine scalpul cu unt de shea, acoperă-ţi capul cu un prosop şi stai aşa o oră. Apoi, spală părul în mod obişnuit.