Obiceiuri care îţi menţin creierul în formă

1 2 jpg jpeg

Deşi la prima vederea alimentaţia pare a fi doar o nevoie fizică aceasta are o semnificaţie mult mai amplă. Toate acţiunile tale din decursul unei zile se vor răsfrânge asupra activităţii tale cerebrale.

Având o masă de aproximativ 1,5 kilograme, creierul uman consumă aproximativ 20% din energia corpului tău. Orice activitate pe care o faci indiferent de cât de amplă sau nu este ea, creierul este parte funcţională, iar anumite activităţi precum cititul, conversaţiile, meditaţia par a fi de un real folos pentru buna funcţionare a celulelor nervoase.

Gândurile şi emoţiile afectează creierul

Regenerarea creierului presupune să ai o viaţă sănătoasă liniştită şi cu activităţi care să stimuleze capacităţile sale naturale.

Stresul de zi cu zi, gândurile negative, acţiunile şi obiceiurile nesănătoase îngreunează cu mult buna funcţionare cerebrală.

Astfel că, exerciţiile fizice făcute în mod constant, indiferent că este vorba de o simplă plimbare de 30 de minute pe zi sau o oră muncită la sală, va ajuta creierul să se bucure de un aport crescut de oxigen. Stimularea producţiei de endorfine eliberate în timpul activităţilor tale preferate sunt responsabile de buna dispoziţie care ajută la consolidarea structurii nervoase a organismului uman.

Indiferent că îţi place să alergi, să dansezi, să mergi cu bicicleta, aceste activităţi reprezintă o doză de sănătate curată.

Creierul trebuie lucrat în fiecare zi prin dverse activităţi mai vechi sau mai noi. Nu te teme să faci ceva neobişnuit precum să înveţi să mergi pe bicicletă dacă până acum nu ai învăţat, sau să călătoreşti , să socializezi, să înveţi o limbă străină. Niciodată nu este prea târziu să înveţi ceva nou. Cunoaşterea nu are vârstă.

Alimentaţia nesănătoasă, cel mai mare duşman al creierului

Mâncarea bogată în grăsimi saturate, cea de tipul fast food, semipreparatele sau în care predomină făinoasele în combinaţii cu diverse sosuri nu fac nimic altceva decât să îngreuneze activitatea cerebrală şi procesul de regenerare a celulelor nervoase.

Încearcă să te bazezi pe o alimentaţie slab calorică care să îţi aducă aportul nutriţional corespunzător activităţilor tale. Asigură-te că îi furnizezi şi o doză de energie şi consumă dimineaţa un fruct sau o porţie de ciocolată neagră sau o lingură de miere cu lămâie.

De asemenea nu trebuie neglijate produsele cu un conţinut ridicat de Omega-3, poţi opta pentru peşte o dată pe zi sau celuţin de 3-4 ori pe săptămână.

Sexul şi meditaţia susţin sănătatea cerebrală

Ambele activităţi ajută la eliminarea stresului şi produc hormonii cunoscuţi sub denumirea de serotonină, dopamină şi oxitocină. Aceşti hormoni au un efect benefic asupra celulelor nervoase ajutând considerabil la formarea de noi celule.

În plus,meditaţia te ajută să dezvolţi anumite capacităţi în special atenţia, memoria, concentrarea şi totodată să te bucuri de un somn mai bun.

Relaxarea sistemului nervos după o zi haotică la muncă este vitală pentru a-ţi menţine creierul mereu tânăr şi în mişcare.

Foloseşte-te de aceste obiceiuri cât de mult poţi şi bucură-te de o viaţă sănătoasă, echilibrată şi frumoasă alături de cei dragi!