Obiceiuri care duc la apariţia ridurilor
Pentru a preveni îmbătrânirea prematură, află care sunt cele mai comune cauze care favorizează apariţia timpurie a ridurilor.
Nu este suficient să foloseşti o cremă antirid
Crema antirid are un rol important în îngrijirea pielii şi prevenirea ridurilor, însă dacă nu este aplicată corect, îşi pierde din eficienţă.
Atunci când aplici crema este important felul în care îţi masezi faţa. Întotdeauna trebuie să îţi mişti mâinile în sus şi nu în jos, pentru că altfel pielea va fi predispusă apariţiei ridurilor.
Nu te odihneşti suficient
Lipsa somnului nu doar că duce la epuizare şi la creşterea în greutate, ci este un factor important care predispune la apariţia ridurilor.
Persoanele care nu au un somn echilibrat şi constant îşi pun în pericol sănătatea pielii, în special a tenului.
Te freci la ochi şi te încrunţi des
Atunci când ai ochii iritaţi evită să îi atingi pentru că altfel poţi provoca leziuni în jurul lor, ceea ce duce automat la apariţia ridurilor.
De asemenea, este recomandat să te încrunţi cât mai puţin, pentru că ridurile de expresie sunt cele mai vizibile.
Te expui la soare
Oricine vrea să aibă o piele bronzată, însă soarele nu face bine tenului.
Aşadar, ori de câte ori te expui la soare, foloseşte creme cu protecţie solară şi poartă ochelari de soare, pentru că razele ultraviolete accelerează procesul de îmbătrânire a pielii.