Greşeli de îngrijire a părului care-i încetinesc creşterea
Eviţi balsamul Pentru a-ţi hrăni părul, aplică balsam după fiecare şamponare a părului, dar nu şi pe scalp. Lasă balsamul să acţioneze câteva minute, apoi clăteşte bine. Mergi la culcare cu părul încă umed Se întâmplă să-ţi speli părul cu puţin timp înainte de a te aşeza în pat şi nu-l usuci complet? Evită să mergi la culcare cu părul umed, pentru că se poate rupe cu uşurinţă în timpul somnului. Piepteni părul din faţă în spate La pieptănarea părului, foloseşte o perie deasă şi adu tot părul în faţă. În acest fel, stimulezi scalpul şi foliculii părului. De asemenea, uleiurile naturale ale părului coboară spre vârfuri.
O părere privind stimularea creşterii părului este că trebuie să te tunzi la fiecare 2 luni. De fapt, pentru ca părul să aibă forţă să crească este necesar să tunzi doar vârfurile despicate.
Când îţi piepteni părul după duş sau baie, foloseşte un pieptene cu dinţi rari şi începe cu vârfurile, urcând către rădăcini, cu grijă, pentru că părul umed este fragil şi se poate rupe foarte uşor.
Părul este mai vulnerabil când este ud, prin urmare ar fi bine să eviţi ştergerea lui viguroasă cu prosopul, după spălare. Ai putea să-l strângi mai bine într-un prosop, pentru a îndepărta umezeala.