Fii frumoasă cu ajutorul trucurilor folosite de vedete
Mască din ingrediente naturale
Deşi are acces la cele mai noi proceduri de înfrumuseţare, actriţa Eva Longoria este adepta tratamentelor naturale, pe care le foloseşte ori de câte ori are nevoie. Pentru a avea un ten curat, lipsit de imperfecţiuni, aceasta îl răsfaţă săptămânal cu o mască obţinută dintr-o linguriţă de suc de lămâie, 1 linguriţă de cafea măcinată şi câteva picături de ulei de măsline.
Balsam de buze pentru hidratarea ochilor
Miranda Kerr, cunoscutul fotomodel Victoria’s Secret, foloseşte balsamul de buze altfel de cum se utilizează în mod normal. Aceasta îl aplică pentru pielea ochilor, în locul produselor de iluminat. Chiar şi make-up artiştii recomandă acest truc, cu menţiunea ca balsamul ales să nu aibă consistenţă lipicioasă.
Bere pentru păr suplu şi mătăsos
Celebra actriţă Catherine Zeta-Jones a divulgat secretul podoabei sale capilare, şi anume, berea. Aceasta se aplică pe păr imediat după ce ai spălat părul şi l-ai limpezit. Îl acoperi 5 minute cu o folie de plastic, apoi clăteşti bine. Alcoolul ajută, totodată, la îndepărtarea orice urmei de produs rămas pe suprafaţa firului de păr.
Balsam din avocado
Denise Richards foloseşte avocadoul pe post de balsam pentru a avea un păr foarte bine hidratat. Cum îl obţii? Din combinarea unei linguri de ulei de măsline cu ½ avocado, pe care le amesteci până obţii o pastă. O aplici pe lungimea firului de păr, evitând zona scalpului., o dată pe săptămână.