Efectele epilării cu laser asupra sănătăţii tale

1 2 jpg jpeg

Epilarea definitivă cu Lumină Intens Pulsată - Intense Pulse Light (IPL) a devenit o parte esenţială a procedurilor de înfrumuseţare la care se apelează din ce în ce mai des.

Indiferent că este vorba despre eliminarea definitivă a părului facial, inghinal sau axilar la femei sau despre cel de pe spate la bărbaţi, tratamentul cu IPL pentru îndepărtarea definitivă a părului pare a fi cea mai utilă soluţie.

Epilarea definitivă trebuie făcută consecvent

Această procedură se obţine prin distugerea rădăcinilor firelor de păr din derm cu ajutorul căldurii. Adică foliculii sunt distruşi în momentul în care tratamentul este făcut în mod corespunzător. Trebuie ţinut cont de faptul că firele de păr nu cresc toate în acelaşi timp, iar tratamentul de epilare definitivă este util şi eficient în momentul în care firele de păr sunt în creştere. Deci este necesar să fie făcută treptat şi consecvent.

Epilarea definitivă versus epilarea totală

Orice şedinţă de epilare se termină cu bucuria temporară sau totală de a fi scăpat de pilozitatea nedorită. După căteva şedinte de epilare definitivă este posibil să observi că în locul firelor deja eliminate apar alte firicele de păr mai depigmentate şi mai subţiri. Acest fapt este din cauza creşterii treptate a firului de păr.

Epilarea totală are un efect vizibil imediat după ce a fost făcută şi o durată de până la doua săptămâni până la reapariţia firelor de păr, pe când epilara definitivă va fi definitivă după un proces mai lung.

Citeşte şi: 7 metode de epilare eficiente

Riscurile epilării definitivă

Epilarea definitivă cu ajutorul laserului sau a luminii pulsate este o procedură medicala ce necesită o consultaţie pentru a putea descoperi istoricul medical, firul de păr şi parametrii ce pot fi utilizaţi.

În cazul în care este prezentă o sarcină, alăptare sau cancr la unul din membrii familiei această procedură trebuie evitată.

De asemenea este necesară o atenţie sporită la medicamentele care sunt administrate în perioada respectiă, reacţii advese, fotosensibilitate sau orice altă cauză ce poate uce la asuri cutanate.

Cancerul de piele

După şedinţele de fotoepilare în clinicile care utilizează aparatură neomologată, pot apărea tulburări de hiperpigmentare, arsură locală, arsură cutanată inclusiv cancer de piele în momentul în care ai prezente pe zonele respective aluniţe ce nu sunt protejate corespunzător.

Faţă de epilarea tradiţională cu ceară, unde riscurile prezente sunt de arsură minoră, la epilarea definitivă riscurile cresc considerabil dacă nu se respectă toţi paşii protocolului.