Cum scapi rapid şi simplu de cuticule

1 2 jpg jpeg

Exfoliere uşoară

Prepară-ţi acasă un exfoliant din ingrediente naturale, cu o formulă blândă pentru pielea ta. Combină 1 linguriţă de lapte cu 1 lingură de ulei şi 1 lingură de zahăr.

Amestecă-le până se omogenizează şi masează cuticulele cu pasta obţinută, 2-3 minute. La final, clăteşte cu apă călduţă şi hidratează mâinile cu un produs cu textură grasă (unt de shea, vaselină).

Hidratare cu uleiuri naturale

Poţi folosi uleiul tău preferat, însă dacă îţi doreşti cele mai bune rezultate, optează pentru cel de cocos sau de migdale, deoarece sunt puternic hidratante.

Aplică-le direct pe cuticule cu mişcări circulare, după ce ai ţinut, în prealabil, mâinile câteva minute în apă călduţa. Pentru un efect sporit, masează-ţi ambele mâini cu ulei şi poartă câteva ore mănuşi din plastic, astfel încât, la final, te vei bucura de o piele fină şi elastică.

Mască cu miere şi cu ulei de măsline

Dacă nu te-ai putut abţine şi ţi-ai ros cuticulele, iar acum au un aspect inestetic, fiind şi inflamate, totodată, poţi folosi o mască cu miere pentru a grăbi procesul de vindecare al pielii.

Amestecă 1 linguriţă de miere cu 1 linguriţă de ulei, 1 capsulă de vitamina E, apoi aplică direct pe cuticule masca obţinută. Pentru cele mai bune rezultate, foloseşte acest tratament de 3 ori pe săptămână, până când problema este remediată.