Cum scapi de cicatricile lăsate pe faţă de acnee?

1 2 jpg jpeg

Aşa că, dacă ai suferit de curând de acnee şi ai rămas cu cicatrici nu aştepta să treacă timpul. Cicatricile recente sunt mult mai uşor de tratat, iar tehnicile prin micro injecţii cu acid hiauronic, peelinguri sau laser permit obţinerea unor rezultate imediate şi ameliorări ce se apropie de 100%. ”O acnee neglijată cu leziuni profunde poate provoca cicatrici. Frecvent, impactul psihologic asupra pacientului este destul de mare: el se poate simţi marginalizat, rejectat, şi îşi poate pierde încrederea în sine. Deseori medicul dermatolog trebuie să fie şi un bun psiholog: să reasigure pacientul, dar în acelaşi timp să nu-i creeze iluzii privind tratamentul cicatricilor, de unde importanţa tratării acneei la timp”, explică Daniela Taher, medic specialist dermatologie estetică al clinicii Skin Clinic. Cicatricile apar de obicei după acnee inflamatorie severă şi pot fi de mai multe feluri, caracteristicile lor fiind esenţiale în stabilirea unei scheme de tratament corecte, de aceea trebuie să vă asiguraţi că medicul stabileşte iniţial tipul de cicatrice. Tratament personalizat în funcţie de cicatrice ”Cicatricile de acnee au o morfologie diferită, cu alte cuvinte pot fi mai mult sau mai puţin adânci şi de acest lucru depinde şi tratamentul. Ele pot avea pereţii verticali, în formă de V sau pot fi etalate. De multe ori la acelaşi pacient întâlnim diferite tipuri de cicatrici, de unde şi necesitatea folosirii de proceduri combinate pentru a obţine rezultate satisfăcătoare. Cicatricile cu pereţi verticali se pot trata cu lasere ablative sau nonablative, dar sunt necesare proceduri multiple, iar rezultatele se văd în timp, uneori după luni de zile. Cele cu pereţii în V se pot exciza sau pot fi tratate cu un peeling special. Cele etalate se tratează combinând procedura de subcizie cu injectarea de filler”, explică Taher. Cicatricle recente, superficiale şi care nu sunt foarte adânci, se pot sterge cu peelinguri anti-acnee care au la bază acizi de fructe, salicilic etc. Avantajele folosirii peelingurilor în tratamentul acneei sunt multiple.

În primul rând grăbesc obţinerea rezultatelor (la o săptămână după procedură se observă deja o ameliorare), se pot asocia cu tratamentul local şi general fără probleme, tratează nu numai leziunile active, dar şi petele hiperpigmentare postinflamatorii ce apar uneori la persoanele cu pielea închisă la culoare după vindecare.

Dintre peelingurile enumerate mai sus cel pe bază de acid salicilic este cel mai eficient (95-97% pacienţi s-au declarat mulţumiţi). Acesta ameliorează aspectul pielii grase, cu scăderea producţiei de sebum şi micşorarea porilor dilataţi.

Peeling-urile se realizează într-o serie de 3-5 şedinţe săptămânale, la 2 săptămâni sau o dată pe lună. Dupa peeling pielea este mai uscată, cu roşeaţă temporară pentru 2-3 zile şi tendinţa la descuamare. Pentru menţinerea rezultatelor se recomandă uneori repetarea procedurii trimestrial.

Cicatricile profunde vor trebui mai întâi excizate cu un instrument special şi apoi tratate prin procedura laser pentru a obţine rezultate excelente.

Dacă vom folosi numai o procedură, rezultatele rămân undeva la mijloc. De aceea se recomandă procedurile combinate: excizie şi procedura ablativă (laser), dar aici rezultatele se văd într-un timp mult mai îndelungat.