Cum să-ţi faci acasă apă de gură

Cum să ţi faci acasă apă de gură jpeg

Apele de gură din comerţ conţin alcool şi peroxid de hidrogen, care, pe termen lung, pot strica echilibrul florei bacteriene din gură. În plus, un studiu recent a arătat că apele de gură cu alcool cresc riscul de prediabet la anumite persoane. Iată cum să-ţi faci acasă apă de gură. 

O variantă mai sigură, dar care îţi va lăsa şi ea respiraţia proaspătă, este apa de gură preparată în casă.

Cum să-ţi faci acasă apă de gură. De ce ai nevoie?

  • Un borcan de mărime potrivită
  • 2 linguri de bicarbonat de sodiu
  • 1 cană de apă filtrată sau distilată
  • 2 picături de ulei esenţial de arbore de ceai
  • 2 picături de ulei esenţial de mentă
  • Xylitol (opţional)

Cum să-ţi faci acasă apă de gură. Cum procedezi?

Pui în borcan toate ingredientele şi le amesteci bine. Xylitolul dă apei un gust dulceag, dar nu este un element esenţial, aşa că îl poţi omite din lista ingredientelor. Bicarbonatul de sodiu se va depune la fundul vasului când se află în repaus, aşa că borcanul trebuie scuturat înainte de a folosi apa de gură. După periaj, foloseşte cam 2 linguri din acest amestec făcut în casă pentru a-ţi clăti gura. Nu e recomandat să prepari o cantitate prea mare de apă de gură dacă nu o foloseşti zilnic, deoarece, păstrată pe o perioadă prea lungă, îşi schimbă gustul.

O altă variantă de preparare a apei de gură necesită fierbere. Ai nevoie de 1 baton de scorţişoară, 1 lingură de mentă proaspăt tocată, 1 linguriţă de ghimbir proaspăt ras şi o jumătate de linguriţă de pudră de turmeric. Fierbe toate ingredientele în 2 căni de apă, la foc mic, 30 de minute. Lasă lichidul la răcit şi apoi strecoară-l printr-o strecurătoare foarte fină sau o pânză, într-un borcan cu capac. Această apă de gură rezistă la frigider timp de 3 săptămâni.