Cât de toxice sunt cremele şi uleiurile pentru plajă

1 2 jpg jpeg

Analiza nivelului de toxicitate a ingredientelor a fost realizată de către o echipă de experţi coordonată de dl. Conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte Asociaţia Pro Consumatori.

Atât medicii pediatri, cât şi unii producători, prin menţiunile afişate pe ambalaj, nu recomandă ca acest tip de produs să aibă în compoziţie următoarele substanţe: alcool etilic, parabeni (conservanti), ftalaţi, fenoxietanol, propilen glicol, glicerină, polietilen glicol, coloranţi sintetici, alergeni, parfum, sulfaţi, alcali, Sodium Laureth Sulfate (SLES), Sodium Lauryl Sulfate (SLS), Polipropilen Glicol (PPG), ulei de parafină, materii prime derivate din uleiuri minerale, silicon, dioxan.

Analizând informatiile de pe ambalajele a 46 de produse din portofoliul urmatoarelor branduri: A-Derma, Apivita, Bioderma, Clarins, Clinique, Collistar, Elmiplant, Fabulous, Garnier, Gerocossen, Gerovital, Jason, La Roche Posay, Alverde, Avene, L’erbolario, Sun Dance, Nivea, Plant Activ, Sensive, Skin Gard, Vichy, Lancaster si Biotherm, au reieşit următoarele:

• 57% dintre produsele analizate au în compoziţie parfum;

• 39% dintre produsele analizate au în compoziţie nanoparticule de dioxid de titan;

• 36% dintre produsele analizate au în compoziţie fenoxietanol;

• 24% dintre produsele analizate au în compoziţie polietilen glicol;

• 21% dintre produsele analizate au în compoziţie propilen glicol;

• 20% dintre produsele analizate au în compoziţie disodium EDTA;

• 20% dintre produsele analizate au în compoziţie parafina;

• 15% dintre produsele analizate au în compoziţie nanoparticule de tetramethylbutylphenol

• 16% dintre produsele analizate au în compoziţie coloranti sintetici;

• 14% dintre produsele analizate au în compoziţie alcool etilic;

• 8% dintre produsele analizate au în compoziţie nanoparticule de silica;

• 7% dintre produsele analizate au în compoziţie palmitat de retinol;

• 7% dintre produsele analizate au în compoziţie benzophenone-3;

• 5% dintre produsele analizate au în compoziţie ethylhexyglicerin;

• 5% dintre produsele analizate au în compoziţie parabeni/conservanti;

• 1% dintre produsele analizate au în compoziţie lilial;

• 1% dintre produsele analizate au în compoziţie BHT;

Cantităţi mari de toxine şi chimicale neafişate

Parfumurile sintetice (flagrance) (există în 57% dintre produsele analizate) pot avea peste 200 de ingrediente în compoziţia lor şi conţin cantităţi mari de toxine şi chimicale neafişate. De multe ori, parfumurile sintetice conţin ftalaţi care au rolul de a face persistent mirosul şi care pătrund foarte rapid în piele crescând semnificativ riscul de diabet de tip 2. De asemenea, parfumul sintetic provoacă iritaţii ale pielii, dermatite, migrene, ameţeli, tuse violentă, hiperpigmentare.

Conţin Titanium Dioxide, o substanţă cancerigenă

Titanium Dioxide (Dioxidul de titan) (există în 39% dintre produsele analizate) este un alt ingredient comun în unele creme solare. Agenţia Internaţională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului a clasificat Dioxidul de titan sau E171 ca posibil cancerigen pentru oameni. Efectele adverse ale absorbţiei de dioxid de titan pot fi: probleme hepato-biliare, alergii, boli ale sistemului digestiv, dereglări hormonale, tulburări nervoase, boli intestinale, creşterea colesterolului etc.

Conservant care afectează sistemul nervos

Phenoxyetanolul (există în 36% dintre produsele analizate) este un conservant folosit ca alternativă la parabeni şi poate cauza alergii, toxicitate la nivelul organelor, iritaţii la nivelul pielii (dermatite) şi ochilor. Potrivit Food and Drug Administration (FDA) din Statele Unite, phenoxyethanol-ul poate afecta sistemul nervos central şi poate da stări de vomă.

PEG cauzează reacţii alergice

PEG (Polyethylene Glycol) (există în 24% dintre produsele analizate) este un compus provenit din industria petro-chimică, utilizat la scară largă în industria cosmetică.

Polyethylene Glycol-ul are rolul de a ajuta alte ingrediente să pătrundă mai uşor în piele, de a stimula absorbţia. Această funcţie a PEG este în special periculoasă atunci când produsul cosmetic conţine şi alte ingrediente dăunătoare, care pătrund astfel în piele mai uşor. Cu cât este mai mic numărul de după literele PEG, cu atât mai mult stimulează absorbţia în piele. Este sintetic şi poate cauza reacţii alergice toxice, acnee, dermatită de contact şi este potenţial cancerigen.

Substanţe contraindicate persoanelor cu alergii

Propylen glycol (există în 21% dintre produsele analizate) este un emulsificator şi are rolul de a absorbi apa şi de a păstra umiditatea în cosmetice. Acesta poate cauza iritaţii la nivelul pielii şi ochilor, iar produsele cosmetice ce conţin Propylen Glycol le sunt total contraindicate persoanelor cu alergii, eczeme, psoriazis sau alte boli ale pielii.

Disodium EDTA provoacă probleme hormonale

Disodium EDTA (EDTA - acid etilendiaminotetracetic sintetizat din formaldehidă şi cianură de sodiu) (există în 20% dintre produsele analizate) este un controlor de vâscozitate folosit pentru a preveni deteriorarea cosmeticelor şi produselor de îngrijire. Acest ingredient alterează structura pielii permiţând substanţelor chimice să pătrundă în straturile profunde ale pielii cauzând dermatita de contact şi probleme hormonale.

Boli renale, pulmonare şi afecţiuni neurologice

Paraffinum liquidum este un produs sintetic al petrolului procesat chimic care se regăseşte în 20% dintre produsele analizate. Acest ingredient poate provoca probleme respiratorii, alergii şi iritaţii ale pielii, afecţiuni neurologice, boli renale, pulmonare, cancer.

Mâncărimi la nivelul ochilor

Coloranţii sintetici (există în 16% dintre produsele analizate) sunt folosiţi cu scopul de a înfrumuseţa aspectul compoziţiei. Aceştia conţin săruri ale metalelor grele care depozitează toxine în piele provocând acnee, hiperactivitate la copii, dureri severe de cap, mâncărimi la nivelul ochilor, iritaţii ale pielii şi pot fi cancerigeni.

Disfunctionalităţi endocrine

Benzophenone -3 (există în 7% dintre produsele analizate) – protejează cosmeticele şi produsele de îngrijire personală de la deteriorare, absorbind, reflectând şi împrăştiind razele UV. Food and Drug Administration (FDA) permite folosirea acestui ingredient ca protecţie solară (nu necesită prescripţie medicală) în concentraţii de până la 6%.

În Suedia folosirea acestui ingredient în cosmetice este interzisă. Benzophenone – 3/ Oxibenzona este un compus organic derivat al benzofenonei (benzofenona-3) şi este frecvent întâlnită în cremele destinate protecţiei solare, fiind un absorbant pentru razele UVB şi UVA. Face deci parte din categoria filtrelor solare. Totuşi, odată intrată în piele, oxibenzona acţionează ca fotosensibilizator, astfel că expunerea la lumina soarelui poate deveni periculoasă. Reacţii fotoalergice, disfunctionalităţi endocrine, modificări la nivel celular şi chiar cancer sunt riscuri asociate oxibenzonei, potrivit unui număr mare de studii luate în considerare de specialiştii de la SKIN DEEP la realizarea fişei de evaluare a ingredientului.

Deteriorarea ADN-ului

Palmitatul de retinol (există în 7% dintre produsele analizate) este un derivat de vitamina A, care este şi el asimilat prin piele şi pare să fie responsabil pentru formarea de tumori ale pielii şi leziuni canceroase interne. Oficial, palmitatul de retininol este considerat un ingredient inactiv, dar o serie de studii au arătat că acest aditiv se modifică sub influenţa soarelui şi produce mari cantităţi de radicali liberi care pot duce la deteriorarea ADN-ului.

Afecţiuni respiratorii

Parabenii (există în 5% dintre produsele analizate) sunt conservanţi ce apar în cremele solare sub formă de „methyl-”, „ethyl-” şi „propyl-paraben” şi se regăsesc în produsele analizate. Provoacă alergii şi probleme respiratorii. Dereglează sistemul hormonal, producând un exces de estrogen, ceea ce poate duce la cancer de sân. În plus, studiile arată că methylparabenul aplicat pe piele reacţionează cu razele UVB, ceea ce duce la îmbătrânirea prematură a pielii şi la distrugerea ADN-ului.

Din păcate, funcţia parabenilor, adică cea de conservare a produselor cosmetice a fost preluată de altă categorie de substanţe chimice, cunoscută sub denumirea de chelatori şi anume Tetrasodium EDTA sau Disodium EDTA. Rolul acestor substanţe este de a păstra culoarea şi parfumul cremelor pentru plajă, adică de a împedica râncezirea produselor. Deci, urmăriţi pe eticheta cremelor şi uleiurilor pentru plajă şi aceste două substanţe!

O substanţă ce ar trebui indicată pe etichetă

Butylphenyl methylpropional (lilial) (există în 1% dintre produsele analizate) - ingredient parfum, rol de mascare/acoperire a mirosului. Conform Directivei UE 1223/2009, acest ingredient este inclus pe lista cu substanţe alergene (Anexa 3 – Substanţe pe care produsele cosmetice nu trebuie să le conţină decât cu anumite restricţii). Butylphenyl Methylpropional trebuie indicat pe etichetă atunci când este folosit în concentraţii mai mari de 0.001% în produsele pentru îngrijirea pielii de tip leave-on, şi 0.01% în produsele pentru îngrijirea pielii care se clătesc, de tip rinse-off.

Iritaţii

Ethylhexyglicerin (există în 5% dintre produsele analizate) poate cauza reacţii alergice şi iritaţii. Multe produse cosmetice ce se pretind a fi „fără conservanţi” conţin acest conservant.

Favorizează apariţia tumorilor

BHT (Hidroxitoluen butilat) (există în 1% dintre produsele analizate) este un antioxidant care are rolul de prevenire sau încetinire a deteriorării cosmeticelor sau produselor de îngrijire personală, deteriorare datorată reacţiilor chimice cu oxigenul. BHT poate provoca leziuni la nivelul ficatului şi apariţia de tumori, este alergen pentru piele şi ochi şi de asemenea este potenţial cancerigen. Deja interzise în Uniunea Europeană, BHA şi BHT sunt folosite ca stabilizatori şi conservanţi în produsele cosmetice. BHA este considerat un agent cancerigen. BHT este un ingredient pe bază de toluen, care este un iritant moderat şi poate favoriza apariţia tumorilor.

Din păcate, alegerea unei creme de protecţie solară pentru copii, de către cei mai mulţi părinţi, se face având în vedere doar preţul şi reclama făcută produsului respectiv pe posturile de televiziune. Cei care procedează în acest mod nu fac altceva decât să-şi expună în mod constant copiii unor combinaţii de substanţe chimice care pe termen mediu vor genera afecţiuni medicale pentru a căror tratare/ameliorare se vor cheltui sume mari de bani.

De aceea, pentru a nu pune în pericol viaţa copiilor voştri, vă recomand să NU cumpăraţi acele creme care conţin parabeni/conservanţi, alcool etilic, ftalaţi, formaldehyde, silicon, nanoparticule de silică, nanoparticule de dioxid de titan, nanoparticule de tetramethylbutylphenol, coloranţi sintetici, sodium lauryl sulfate (SLS), polietilen glicol (PEG-uri), fenoxietanol, uleiuri minerale, benzophenone-3, nickel, alergeni cunoscuţi, parafine, parfum sintetic”, a subliniat dr. Costel Stanciu.

Studiul privind calitatea cremelor şi uleiurilor pentru plajă face parte din Campania naţională de informare şi educare „Să învăţăm să gândim în termeni chimici”.