Cât de des trebuie să schimbi obiectele de îngrijire personală

1 2 jpg jpeg

Periuţa de dinţi Perii deterioraţi ai periuţei de dinţi sunt reprezintă un indiciu clar că aceasta ar trebui înlocuită. De altfel, medicii stomatologi avertizează că folosirea unei periuţe de dinţi uzate nu face decât să provoace tartar şi contribuie la înmulţirea bacteriilor. De asemenea, este recomandat ca periuţa de dinţi să fie neapărat schimbată în urma unei infecţii virale, pentru a împiedica răspândirea viruşilor. Rimelul Utilizarea aceluiaşi rimel mai mult de trei luni poate provoca o serie de probleme, cum ar fi erupţii cutanate la nivelul pleoapei superioare, inflamarea ochilor, infecţii fungice, mâncărime sau chiar pierderea genelor. Buretele de corp Buretele de corp sau lufa trebuie schimbate cel puţin la fel de des ca periuţa de dinţi, adică la maximum 3 luni. În caz contrar, ele pot provoca diferite erupţii cutanate prin contactul frecvent cu bacteriile de la nivelul pielii şi transpiraţia. În cazul în care ai pielea sensibilă sau cu diferite afecţiuni, este indicat să eviţi folosirea unui burete de corp, pentru a nu le agrava. De asemenea, lufa sau buretele se usucă întocmai prosopului de corp, adică într-un loc ferit de umiditate. Prosopul Prosopul de baie poate provoca iritaţii ale pielii şi alergii, dacă nu este uscat şi spălat corespunzător. În mod ideal, prosopul trebuie schimbat o dată la două zile şi uscat bine la aer, întrucât umezeala atrage mucegaiul care, la rândul său, se impregnează în ţesătura materialului şi provoacă alergii. De asemenea, mirosul corporal se ,,blochează'' de multe ori în prosop. Aşadar, aruncă prosopul dacă acesta emite un miros suspect, deşi l-ai spălat la o temperatură ridicată, sau dacă acesta este mult prea uzat. Aşternutul Atracţia diferitelor microorganisme către lenjeria de pat murdară vine de la faptul că în timpul somnului, de pe corp se desprind o mulţime de celule moarte, dar lenjeria absoarbe şi transpiraţia sau alte uleiuri şi lichide ale corpului în timpul nopţii. Un studiu recent britanic a demonstrat că mai mult din jumătate dintre britanici dorm în aşternuturi murdare, iar dintre cele două sexe, s-a demonstrat că femeile sunt mai neglijente decât bărbaţii în ceea ce priveşte igiena locului de dormit. Aşadar, persoanele care nu se odihnesc cum trebuie, ar trebui să ia în considerare faptul că poate ar fi nevoie de schimbarea lenjeriei de pat mai des. Feţele de pernă, în special pe cele pe care dorm femeile, este de preferat să se schimbe foarte des, cel puţin o dată pe săptămână. Este important să adormim cu feţele curate, fără machiaj sau alte produse de peste zi, deoarece acumularea murdăriei poate da alergii, eczeme şi coşuri. De preferat este ca aşternuturile albe să fie spălate la 90 de grade, cele colorate la 60 de grade şi să fie călcate din când în când, astfel se elimină din microbi şi microorganismele de lenjerie. Cei care suferă de diverse boli de piele ar fi ideal să calce mereu aşternuturile.