5 motive să folosim cremele cu protecţie solară

1 2 jpg jpeg

Cei mai mulţi sceptici în privinţa efectelor benefice ale cremelor cu FPS merg pe principiul că generaţiile trecute nu aveau atâtea cunoştinţe despre beneficiile sau, măcar, despre existenţa cremelor cu factor de protecţie solară.

„Şi au stat la plajă liniştiţi, fără să-şi mai facă atâtea griji ca voi“!, spun amatorii de piele arsă de soare şi „dreasă“ cu iaurt.

Nu ştiu însă că pielea lor va arăta mai îmbătrânită peste 20 de ani, faţă de pielea persoanelor care obişnuiesc să aplice pe piele creme, spray-uri sau uleiuri cu protecţie solară.

Chiar dacă în viitorul apropiat, efectele adverse nu se fac resimţite, pe termen lung pielea are de suferit. Iar daunele sunt ireversibile.

Doctorul american Wendy Roberts, care are competenţe în dermatopatologie, enumeră cel puţin 5 motive care ne-ar putea convinge de ce este bine să aplicăm creme cu FPS atunci când ne expunem la razele solare.

Cel mai important aspect pe care trebuie să-l luăm în considerare atunci când ne gândim să folosim astfel de produse este că ne menţin pielea tânără.

„Dacă nu te protejezi acum de razele UV, vei regreta peste douăzeci de ani că nu ţi-ai dat cu cremă protectoare, când vei vedea ce piele îmbătrânită ai faţă de prietenii tăi care au folosit creme cu FPS“, spune specialistul Roberts.

De ce e bine să ne protejăm de razele UV

1. Organismul are nevoie de protecţie împotriva radiaţiilor, mai ales că, spun specialiştii, stratul de ozon se epuizează.

2. Numărul cazurilor de cancer de piele este în continuă creştere, iar cremele cu factor de protecţie sunt special create pentru a combate această problemă de sănătate gravă.

3. Protecţia UV pe care o au produsele speciale previn apariţia petelor închise la culoare de pe suprafaţa pielii şi decolorarea acesteia.

4. Factorul de protecţie solară reduce petele roşii de pe faţă şi aspectul de vinişoare faciale.

5. Încetineşte dezvoltarea ridurilor şi a procesului de îmbătrânire prematură. Nu folosi produsele cu FPS care au expirat

Te gândeşti că decât să nu te protejezi deloc, mai bine aplici pe piele crema de anul trecut, care a expirat? Mai bine stai sub umbrela sau nu te expune la soare.

Despre produsul expirat se poate spune că A AVUT factor de protecţie protecţie solară. Prin urmare, chiar dacă îl foloseşti, nu te poţi baza pe efectele lui benefice asupra pielii.

Dimpotrivă, îţi poate cauza probleme precum iritaţii, usturimi şi chiar arsuri ale pielii.