Motivele pentru care nu reuşeşti să ai un abdomen plat
Acum, când mai este doar un pic până la sezonul estival, mai ales doamnele se preocupă de conturul siluetei lor pentru a putea face faţă cu brio probei costumului de baie. Dar de a lungul timpului ai încercat foarte multe metode să slăbeşti sau să obţii pătrăţelele dorite şi nu ai reuşi?
Uită de dieta fără grăsimi
Pentru ca abdomenul tău cu colăcei să rămână de domeniul trecutului este bine să mănânci mâncăruri bogate în grăsimi mononesaturate, deoarece aceste grăsimi ajută la arderea grăsimilor deja existente şi favorizează astfel pierderea ţesutului adipos mai ales din jurul taliei.
Cercetătorii de la Rush University Medical Center, SUA, au ajuns la concluzia că, atunci când trec printr-o perioadă stresată, femeile mai ales au tendinţa să acumuleze centrimetri buni mai ales în jurul taliei.
Astfel că, pentru a evita să ajungi într-o astfel de situaţie, este indicat să faci sport mai ales în perioadele mai puţin bune din viaţa ta. Chiar dacă depresia tinde să te facă să te lipseşti de câteva ore bune de sport, nu îi ceda şi fă mişcare indiferent de vedere, dispoziţie sau moment al zilei.
Fii atent la ce mănânci la muncă
În cazul în care obişnuieşti să mănânci carbohidraţi, precum chipsurile, la care băuturi răcoritoare, creşterea nivelului de insulină favorizează depunerea grăsimilor în zona abdominală. Caută să mănânci cât mai sănătos cu putinţă! Legumele reduc foamea şi-ţi aduc un aport crescut de vitamine şi minerale
Uită de tot ce este dietetic
Un studiu afirmă că persoanele care consumă cu regularitate băuturi carbogazoase sunt mai predispuse să depoziteze ţesut adipos pe abdomen, deoarece subestimează numărul mare de calorii pe care-l au acestea.
Află care sunt cele mai uşoare exerciţii pentru abdomen AICI
În tot ceea ce faci trebuie moderaţie
Acum nu trebuie să-ţi faci griji dacă ai cedat poftei de a bea o bere, însă un studiu realizat în Danemarca în anul 2013 a scos la iveală faptul că berea conduce încet dar sigur la obezitate, iar cocktailurile care conţin zahăr în cantităţi mari sunt o adevărată bombă calorică. Un singur pahar de vin la masă este suficient dacă vrei să îţi potoleşti pofta de alcool.
Schimbările hormonale îşi spun cuvântul
O dată cu trecerea anilor, hormonii se schimbă, se dereglează şi în felul acesta încetinesc capacitatea organismului de a arde grăsimi. Mai ales când te apropii de vârsta de 40 de ani şi menopauza începe să se instaleze, este vremea să faci mai mult sport pentru a te menţine în formă.
Alege coloristica în farfurie
Jurnaliştii de la „The Journal of Nutriţion” precizează faptul că alimentele şi mâncărurile care conţin culorile roşu şi galben sunt ideale pentru a fi consumate fără grija acumulării prea multor kilograme în plus. Mai mult decât atât, sunt bogate în vitamina C, motiv pentru care vor reduce nivelul de cortizon din organism.
Transpiraţia este sănătoasă
Ştiu că atunci când este cald afară, transpiraţia nu este ceva tocmai plăcut, însă este o modalitate sănătoasă prin care poţi să scoţi toxinele din organism şi să-ţi ajuţi corpul să se refacă şi să se lucreze în voie.
„Exerciţiile de maximă intensitate par a avea mai multe rezultate în reducerea insulinei, trigliceridelor şi a cortizolului şi ard în acelaşi timp mai multe calorii în mai puţin timp”, afirmă cei de la American College of Sports Medicine.