4 pericole ascunse în sălile de antrenament
Aparatele de ridicat greutăţi
Aparatele de ridicat greutăţi pot produce afecţiuni serioase: menţinerea gâtului într-o poziţie incomodă poate afecta coloana vertebrală, la fel cum şederea şi rotirea sub greutate pot deforma spatele în partea de jos. De aceea, este indicat să faci exerciţii fizice sub supravegherea unui antrenor de fitness. El îţi va spune care este aparatura potrivită pentru tine, fără a-ţi pune în pericol articulaţiile şi oasele.
Cursurile pentru antrenament de înaltă intensitate
Cursurile intensive care combină exerciţiile cardio cu ridicarea de greutăţi sunt foarte populare în lumea fitnessului, dar sunt riscante atunci când vrei să faci cât mai multe serii de ridicări de greutăţi şi eşti extenuat după exerciţiile cardio. Înaintea unor astfel de cursuri este recomandat să faci pe cont propriu un antrenament care îţi permite să faci mişcare în propriul ritm.
Unele cursuri de spinning
Multe dintre cursurile de spinning presupun un număr mare de genuflexiuni, planări, flotări, mişcări circulare, fandări de şold şi alte mişcări care nu sunt menite să fie făcute în timp ce pedalezi la bicicletă. Iar mişcările de acest tip pot reprezenta un risc ridicat de rănire pentru umeri şi genunchi.
Produsele vândute în sălile de antrenament
Multe cluburi de fitness au şi un bar de la care poţi cumpăra produse, de la băuturi energizante până la batoane proteice şi shakeuri. Însă, astfel de produse pot fi adevărate “bombe” calorică, înrucât majoritatea conţin multe ingrediente nesănătoase, precum: sirop cu o cantitate mare de fructoză, ulei de palmier, îndulcitori artificiali, grâu, orez sau alte zaharuri rafinate. În plus, multe shake-uri preparate şi vândute în sălile de antrenament sunt făcute din concentrate din zahăr combinate cu proteine praf procesate şi uleiuri vegetale.