VIDEO: Fructele îngraşă?

1 2 jpg jpeg

Fructele proaspete conţin aproximativ 15-20 de calorii per 30 de grame. Spre exemplu, un măr de dimensiuni medii (aproximativ 200 de grame) conţine aproximativ 100 de calorii.

Spre deosebire de fructele proaspete, cele uscate au cel mai mare număr de calorii: 180 de grame de stafide conţin aproximativ 500 de calorii, iar pentru cei mai mulţi dintre noi, acest aport caloric poate înseamna prea mult.

Creşterea în greutate are loc atunci când consumi mai multe calorii decât arzi. Prin consumul de fructe şi legume proaspete este destul de uşor să depăşeşti numărul caloric acceptat (1500de calorii pentru femei, maximum 2000 de calorii pentru bărbaţi) pe parcursul unei zile. Atunci când consumi multe fructe şi legume este necesar să limitezi consumul de alimente bogate în calorii “goale”.

Fructele, indicate la micul dejun

Nutriţioniştii recomandă consumul de fructe şi legume în culori variate pentru a oferi organismului cât mai multe substanţe nutritive. Este de preferat să le mănânci în starea lor cât mai natural pentru a beneficia de toate principiile active ale substanţelor pe care le conţin.

Fructele se consumă ori înainte de masă (cu cel puţin o oră) sau la cel puţin două ore după ce ai mâncat. Fructele pot fi o alegere bună pentru micul dejun, întrucât dimineaţa organismul are nevoie de calorii pentru a le transforma în energie, care îţi este necesară pe parcursul întregii zile.

Cel mai puţin indicat moment pentru a consuma fructe este seara, întrucât funcţiile metabolismului încetinesc, organismul având tendinţa de a stoca zaharurile sub formă de depozite de grăsime.

Consumă 3 porţii de legume pe zi

În ceea ce priveşte legumele, specialiştii ne recomandă să le consumăm simple sau în combinaţie cu proteine de origine animală provenite din carnea de curcan sau de pui.

Legumele mai închise la culoare au cele mai multe vitamine, minerale şi fibre, motiv pentru care orice persoană ar trebui să consume cel puţin 3 porţii în fiecare zi.

)