Urzicile te ajută să slăbeşti
Luptă cu celulita
Urzicile reduc inflamaţiile din corp şi contribuie la eliminarea toxinelor din ţesuturi, fiind eficiente contra celulitei. Trebuie să bei câte trei căni de ceai de urzici, neîndulcit, pe care îl obţii dintr-o lingură de plantă şi o cană de apă clocotită. Când prepari infuzia, poţi să adaugi şi câteva frunze de mesteacăn şi flori de porumbar. Urmează cura timp de două luni.
Accelerează arderile
Urzicile grăbesc arderile, împiedicând depunerea grăsimilor. Şi bunicile noastre foloseau infuzia de urzici pentru a-şi menţine silueta.
Este indicat consumul a 3-4 căni de ceai de urzică, zilnic, pentru accelerarea metabolismului, ceea ce înseamnă că organismul va arde mai multe calorii. De asemenea, ceaiul reduce pofta de mâncare.
Fierbi 2 pumni de frunze proaspete de urzici într-un litru de apă şi laşi la infuzat, 15 minute. Bei între 3 şi 5 căni pe zi, prima pe stomacul gol şi ultima cu un sfert de oră înainte să mergi la culcare, timp de 21 de zile. Infuzia trebuie să fie călduţă, de aceea este indicat să o ţii într-un termos sau o poţi încălzi înainte să o bei.
Inlcude în alimentaţie cât de des poţi mâncăruri pe bază de urzici: supe, ciorbe, piure. Acestea sunt săţioase, deşi au un număr redus de calorii. Au şi un efect tonic, datorită vitaminelor şi mineralelor pe care le conţin.
Remediile pe bază de urzici nu sunt recomandate femeilor însărcinate, celor care alăptează şi nici copiilor care nu au împlinit vârsta de trei ani.
Ştiai că…
…urzicile sunt ideale pentru a da strălucire părului şi pentru revitalizarea firului de păr? Aplică pe scalp şi pe podoaba capilară infuzie de urzică, obţinută dintr-un pumn de frunze, peste care torni 500 ml de apă clocotită.
....în 100 g de urzuci se găsesc 57 de calorii şi 5,5 g proteine?