Slăbeşte sănătos cu dieta South Beach!

1 2 jpg jpeg

Acelaşi lucru se aplică şi grăsimilor, fiind acceptate doar cele sănătoase, denumite mononesaturate, care se găsesc din plin în peşte, ulei de măsline şi alune de pădure.

Principiile dietei

Teoria de la care pleacă acest regim este aceea că grăsimile rele consumate absorb rapid carbohidraţii, care duc la creşterea nivelului zahărului în sânge. Astfel, organismul secretă în exces insulină, pentru a reduce nivelul zahărului din sânge, crescând apetitul pentru alimente bogate în calorii.

Aşadar, dieta promovează consumul strategic de alimente, în 3 etape.

Faza 1

În prima fază, care durează 14 zile, se poate slăbi foarte mult, însă este destul de dificil de a trece cu bine peste această etapă. În cele 14 zile este interzis consumul de pâine, orez, cartofi, paste făinoase, dulciuri, fructe, bere, vin sau alte băuturi alcoolice. În ceea ce priveşte lactatele, sunt permise laptele şi iaurtul sărace în grăsimi.

Faza 2

În cea de-a doua fază, vor fi introduşi treptat câţiva dintre carbohidraţii interzişi, şi anume fructe (orice fel de fructe) şi legume precum morcovi, roşii şi ceapă. Această etapă durează până când ai ajuns la greutatea dorită.

Faza 3

Numită şi faza de menţinere, această etapă reprezintă practic noul stil de viaţă. Dacă ai găsit echilibrul între carbohidraţi şi grăsimi, atunci poţi trece la cea de-a treia fază. Vei consuma mâncăruri normale, însă în cantităţi moderate, respectând câteva dintre regulilele de bază ale dietei.

Părerea specialiştilor

Specialiştii sunt de părere că cele 3 faze ale dietei îndeplinesc criteriile unei diete echilibrate. Însă, directorul de terapie nutriţională de la clinica din Cleveland, Cindy Moore afirmă faptul că în prima fază, scăderea în greutate poate fi de natură lichidă, ceea ce poate duce la un dezechilibru al electroliţilor. Cu toate acestea, unul dintre cele mai importante avantaje ale dietei este acela că nu impune reguli stricte care pot pune în pericol organismul.