Sfaturi pentru bărbaţii care vor să slăbească
În principiu, dietele pe care le ţin femeile le pot ţine şi bărbaţii. Însă, în cazul în care nu eşti adeptul curelor care se bazează pe un consum redus de calorii, iată câteva sfaturi de alimentaţie care te vor ajuta să slăbeşti:
- Mănânci la fast-food? Dacă da, este cazul să renunţi la acest obicei alimentar, măcar în perioada în care vrei să slăbeşti. Bineînţeles, asta nu înseamnă că după ce ai slăbit poţi mânca fast-food ori de câte ori vrei. Cu cât mănânci mai puţin, cu atât mai bine.
- Îţi plac dulciurile? Cui nu îi plac! Dar, pentru a obţine rezultatele dorite trebui să stai departe de ciocolată, prăjituri, îngheţată sau orice alt aliment care conţine calorii din belşug. Din când în când ai voie să mănânci ceva dulce, însă cu măsură!
- Chiar dacă eşti o persoană extrem de ocupată, nu ar trebui să sari peste micul dejun, întrucât masa de dimineaţă este cea mai importantă masa a zilei. O masă îmbelşugată din punct de vedere nutritiv te va ajuta să ţii în frâu tentaţiile culinare şi să consumi mai puţine calorii pe parcursul zilei.
- De asemenea, este indicat, ca treptat, să reduci porţia de mâncare pe care o consumi la o masă. Astfel, organismul se va obişnui cu noile schimbări şi nu va mai simţi nevoia de a asimila extra-caloriile de care nu are nevoie.