Pilula revoluţionară de slăbit va apărea în trei ani
Scepticii spun că este scuza perfectă pentru lansarea pe piaţă a unui nou produs din care să se scoată profit. Cercetătorii însă combat zonurile, adăugând că pilula care contribuie la reducerea kilogramelor în plus nu va da reacţii adverse.
Aceasta se bazează pe eficienţa hormonilor care se dezvoltă în stomac, inducând senzaţia de saţietate sau de reducere a apetitului.
Mai mult decât atât, pastila care promite topirea kilogramelor în exces va împiedica absorbţia grăsimilor în organism.
Lucrul acesta este efectuat şi de medicamentele existente pe piaţă, care au rol de a preveni acumularea de grăsimi. Acestea însă dăunează inimii, au efecte care pot cauza probleme psihice grave şi pot provoca tulburări gastrice.
Omul de ştiinţă britanic Stephen Bloom, inventatorul pastilei de slăbit care va fi disponibilă în comerţ peste trei ani, spune că pilula care are ca substanţă activă orlistatul, funcţionează stimulând secreţia hormonului oxintomodulin.
Acesta este hormonul eliberat de intestinul subţire, în timp ce persoana mestecă, şi care dă senzaţia de saţietate.