Ouăle fierte te ajută să slăbeşti 10 kilograme

1 2 jpg jpeg

Indiferent de dieta pe care o adopţi, hidratarea este necesară pe tot parcursul zilei, iar sportul trebuie făcut cu regularitate. Cel puţin 30 de minute pe zi de mişcare fac diferenţa dintre sănătate şi boală. Nu trebuie să sari nici peste orele de somn, deoarece odihna este vitală pentru refacerea organismului.

Înainte de a te apuca de dieta pe bază de ouă fierte, trebuie să mergi la medic pentru un set de analize pentru a te asigura că starea ta de sănătate îţi permite acest regim alimentar.

Avantajele şi dezavantajele acestei diete

Ouăle sunt saţioase, au puţine calorii şi sunt ieftine, dar trebuie să ţii cont de faptul că fiecare organism reacţionează diferit atunci când faci o schimbare în regimul alimentar. Pe parcursul acestei diete poţi să slăbeşti până la 10 kilograme în funcţie de abilitatea organismului tău de a reacţiona la această provocare.

Tocmai din acest motiv este posibil ca o dietă să funcţioneze de minune pentru cineva apropiat ţie, iar în cazul tău rezultatul să nu fie cel dorit. Dacă te ştii cu probleme în ceea ce priveşte colesterolul este bine să eviţi această dietă sau să te afli în permanenţă sub atenta supraveghere a unui medic.

Citeşte şi: Tratament naturist cu coji de ouă

Cum se ţine dieta

Luni: mic dejun – 2 ouă fierte şi un citric (portocală, grepfruit, mandarină) , prânz – 2 cartofi dulci fierţi sau copţi şi 2 mere, cină – un bol cu salată de legume şi pui. Marţi: mic dejun – 2 ouă fierte şi o portocală, prânz – un bol cu salată de legume verzi şi pui, cină – o salată de legume, o portocală şi 2 ouă fierte. Miercuri: mic dejun – 2 ouă fierte şi un citric, prânz – o felie de brânză cu conţinut redus de grăsime, o roşie şi un cartof dulce fiert sau copt, cină – o salată de legume cu pui. Joi: mic dejun – 2 ouă fierte şi un citric, prânz – un fruct la alegere, cină – o salată de legume cu pui făcut la aburi. Vineri: mic dejun – 2 ouă fierte şi un citric, prânz – o porţie de legume la abur şi 2 ouă fierte, cină – o slată cu peşte la grătar. Sâmbătă: mic dejun – 2 ouă fierte şi un citric, prânz – un fruc la alegere, cină – legume şi pui făcute la aburi. Duminică: mic dejun – 2 ouă şi un citric, prânz – salată de roşii, legume şi pui făcute la abur, cină – legume la aburi.

Află mai multe despre dieta cu ouă AICI

Cum te hrăneşti după cele 7 zile de dietă

După perioada de regim alimentar, este indicat să continui să mănânci atât ouă cât şi citrice, într-o cantitate mai redusă pentru a-i permite organismului să se acomodeze şi în felul acesta trecerea să nu fie bruscă. Nu trebuie să faci abuz de sport în această perioadă deoarece dieta aceasta are un deficit caloric mare. Hidratarea este şi mai importantă în săptămâna de după.

Ţine cont de faptul că această combinaţie de ouă fierte cu citrice şi carne de pui sau de vită fiartă este una excelentă pentru a scăpa de surplusul de kilograme şi are ca efect secundar detoxifierea organismului tău. Lucru care nu este deloc rău.

Poţi să apelezi la salate de tot soiul la care să adaugi felii de ouă, important este să creşti cantitatea de legume din farfuria ta.

Bineînţeles că alcoolul trebuie exclus cel puţin două săptămâni, iar zahărul şi produsele de panificaţie trebuie date uitării pentru cât mai mult timp.