Dezavantajele dietei cu apă

1 2 jpg jpeg

Cu siguranţă că nu ai auzit doar o singură dată „atunci când îţi este foame bea apă”, şi asta din cauza faptului că de multe ori senzaţia de foame poate fi confundată cu deshidratarea, setea mascată şi lipsa organismului de lichide.

O astfel de dietă cu apă se presupune că are prin avantaje pierderea în greutate fără a depune un efort foarte mare, o detoxifiere a organismului facilă, un ten mai curat datorită absenţei alimentelor mai ales a celor de tipul fast food şi mai multă energie.

Însă să fie asta oare adevărat?

Avantajele dietei cu apă

Un prim lucru trebuie precizat şi anume că dieta cu apă presupune ca pe parcursul a cel puţin unei zile maxim 2 să nu consumi nimic altceva decât apă plată.

Există câteva alimente care vă ajută în combaterea celulitei\n jpeg

Astfel vei observa că a doua zi când te vei urca pe cântar că datorită meniului din ziua anterioară şi anume înfometarea ai pierdut un anumit procent din greutatea ta. Ei bine acest procent din păcate este pierdut din masa ta musculară, lucru deloc recomandat, deoarece organismul tău are nevoie de masă musculară pentru a menţine un echilibru şi articulaţiile sănătoase.

Un alt subiect sensibil şi care atinge o masă mare de oameni este acela al luptei împotriva procesului natural de îmbătrânire, această dietă nu are nicio legătură cu încetinirea acestui proces, fiind un proces ireversibil, şi bineînţeles nu este tocmai o metodă bună pentru a scăpa de surplusul de kilograme.

Află ce presupune dieta Dash AICI

Simplitatea nu înseamnă sănătate

1 2 jpg jpeg

Sănătatea ta are nevoie de mişcare constantă, alimentaţie echilibrată şi odihnă pentru ca astfel organismul tău să aibă suficient timp la dispoziţie pentru a se regenera după o zi destul de solicitantă.

Chiar dacă această dietă te îndeamnă să nu îţi mai baţi capul cu numărul caloric ingerat sau cu mesele sistematizate, trebuie să înveţi să îţi asculţi şi să îţi cunoşti corpul pentru a-i pune la dispoziţie tot ce are nevoie pentru a te susţine în activităţile tale zilnice.

În plus, ţine cont de faptul că la finalul acestei diete care se bazează doar e înfometare, imediat ce vei reveni la obiceiurile tale reversul medaliei îţi va aduce un surplus şi mai mare de ţesut adipos deoarece organismul va asimila absolut orice îi vei da de teamă să nu mai treacă printr-un asemenea şoc.

Pericolul dietelor drastice

În momentul în care nivelul caloric oferit organismului este scăzut o perioadă îndelungată, cum vei reveni la meniul anterior vei avea tendinţa de a consuma şi mai multe calorii şi asta din cauza mentalităţii că poţi oricând să revii la o dietă fulger care să îţi rezolve problema indicată de cântar. Acest fenomen va contribui enorm la crearea unei dependenţe de diete minune şi te vei confrunta cu tulburări alimentare şi obsesive faţă de mâncare.

Pentru a te bucura de starea de sănătate ai nevoie de o musculatură bine dezvoltată iar asta se obţine printr-o alimentaţie echilibrată şi sport efectuat regulat.

.