De ce organul sexual masculin este atât de mic în picturile vechi?

În jurul secolului al XIX-lea, au devenit brusc mai mari, scrie IFLScience.

Un studiu a analizat dimensiunea penisului uman, așa cum este reprezentată în picturi de-a lungul secolelor, constatând că reprezentarea acestuia a crescut semnificativ în ultimele șapte secole, în special în secolul al XX-lea.

Echipa care a realizat studiul a vrut să evalueze dimensiunea ideală a penisului de-a lungul veacurilor și modul în care idealul masculin a fost modificat de diferențele și modificările culturale.

„Pare logic ca aceste modificări ale percepției dimensiunii ideale a penisului să se reflecte în picturile în care este reprezentat penisul”, scrie echipa de cercetare în studiul lor. „Astfel, acest studiu investighează reprezentarea dimensiunii penisului în artă și evaluează percepția asupra dimensiunii penisului într-un context istoric, în ultimele șapte secole”.

image

Pictură de artistul Jean Auguste Dominique Ingres (1780–1867). 

Cercetătorii au încercat mai întâi să găsească cât mai multe picturi cu bărbați nud, realizate de-a lungul secolelor trecute, căutând variații ale ipostazelor „bărbatului nud” pe mai multe site-uri de artă, organizându-le în funcție de interval de timp în care au fost realizate. Din fericire, nu au lipsit reprezentările bărbaților, iar echipa a identificat 232 de picturi din 21 de țări care erau potrivite pentru studiu, deși majoritatea erau lucrări europene. Orice reprezentare a penisului erect a fost respinsă, la fel și picturile copiilor reprezentați nud.

Deoarece scala și distanța sunt greu de măsurat în picturi (penisul bărbatului este gigant sau doar stă lângă un cal mic?), cercetătorii au măsurat în schimb raportul penis-ureche sau raportul penis-nas, dat fiind că sunt echivalente, „după raportul de aur”. Acest lucru a dat un număr care ar putea fi comparat de-a lungul perioadelor de timp, cu un număr mai mic decât 1, ceea ce înseamnă că dimensiunea penisului a fost descrisă ca fiind mai mică decât urechea sau nasul proprietarului său, iar 1 fiind la o dimensiune egală.

„În secolele al XV-lea și al XVI-lea, deși numărul picturilor umane nud a crescut considerabil, penisul a continuat să fie descris ca fiind destul de mic”, a constatat echipa, observând că lungimea penisului descrisă nu s-a schimbat prea mult în următoarele câteva secole, în anii 1800.

„Cu toate acestea, începând cu secolul al XIX-lea, imaginile penisului au început să devină proporțional mai mari.”

Raportul mediu penis/ureche/nas

1400–1499 - 1,0585

1500–1599 - 0,9545

1600–1699 - 0,9623

1700–1799 -1,0024

1800–1899 -0,9409

1900–1999 -1,2074

2000–1,5761

De ce creșterea bruscă a dimensiunii penisului în ultimul secol?

„O explicație din spatele dimensiunii percepute exagerate a penisului în picturile produse în acest secol ar putea fi utilizarea pe scară largă a internetului și expunerea la alte medii, care perpetuează asocierea dintre dimensiunea penisului și masculinitate, putere și satisfacția partenerului”, sugerează echipa, adăugând că pornografia poate să fi schimbat dimensiunea „ideală” a penisului pentru bărbați.

„Odată cu omniprezența pornografiei, penisurile supradimensionate și reacțiile exagerate ale femeilor față de ele ar putea face bărbații să-și compare dimensiunea penisului cu cea al altora, inclusiv acei bărbați care apar în conținutul pornografic.”

Echipa subliniază că bărbații tind să supraestimeze dimensiunea medie a penisului, subestimându-le în același timp pe a lor, iar un „număr considerabil de bărbați” caută îmbunătățiri și măriri potențial periculoase ale penisului, mai ales în ultimii ani.

Echipa observă că studiul are limitări, inclusiv modul în care au fost selectate picturile și faptul că multe sunt europene. Cu toate acestea, dacă constatările sunt corecte, ei spun că ar putea identifica în acest fenomen probleme de imagine corporală a bărbaților.

„Evoluțiile reprezentării artistice a penisului către un ideal mai mare, posibil nerealist, în mass-media contemporană ar putea contribui la sentimente de inadecvare și nemulțumire față de dimensiunea penisului la bărbații moderni”, conchide echipa.

Studiul a fost publicat în revista medicală BJU International.