Cum ne afectează emoțiile luarea deciziilor? Psihologul explică

Publicat:
decizie shutterstock1 jpeg

Fiecare om este pus, zi de zi, în fața unei alegeri, care este luată rațional sau emoțional. Cele două moduri de a lua o decizie sunt radical diferite, deoarece, în timp ce deciziile raționale sunt bazate pe o gândire logică, bazată pe argumente concrete, gândirea emoțională este, de cele mai multe ori, declanșată de trăirea pe care o produce un anumit eveniment.

Astfel, putem recunoaște foarte ușor strategia predominantă de a lua o decizie. Dacă ne gândim la o decizie luată pe baza emoțiilor, avem în vedere emoții primare (bucurie, tristețe, furie, frică, surpriză și dezgust (Paul Eckman). Pe lângă acestea, există și emoții complexe, care sunt formate din combinarea celor primare(rușine, vinovăție, mândrie). Toate emoțiile, atât primare, cât și secundare, sunt prezente zilnic în comportamentul fiecăruia dintre noi, mai ales atunci când suntem puși în fața unei alegeri.

Ce înțelegem prin a lua o decizie?

Prin decizie, înțelegem procesul de alegere între două sau mai multe variante, ținând cont de anumiți factori. Acest proces include o analiză a opțiunilor valabile, în funcție de diverși factori interni și externi.

Prin factorii interni, se înțelege, de obicei, totalitatea emoțiilor care generează variantele dintre care e nevoie să alegem. În primul paragraf, am numit emoțiile primare și pe cele secundare cu scopul de a conștientiz că fiecare dintre acestea are o contribuție la starea de spirit a persoanei.

Astfel, poate fi dată ca exemplu o decizie luată în condițiile unui fond emoțional în care predomină bucuria. Acest fundal va duce la alegerea unei variante pozitive, care declanșează eliberarea neurotransmițătorilor specifici acestui sentimen, anume dopamina și serotonina.

Nu se va putea afirma niciodată că o emoție este individualizată, fiind singura care stă la baza unei decizii, ci va exista întotdeauna un cocktail de emoții pozitive și negative care va sta la baza unei acțiuni. Prin urmare, emoțiile nu pot exista singure, ci doar alături de celelalte, atât simple, cât și complexe.

Factorii externi și deciziile

Pe lângă emoții, care sunt factorii interni, e nevoie să se țină cont și de stimulii externi. Prin cea de-a doua categorie de stimuli înțelegem tot ceea ce există în afara noastră și nu poate fi influențat în niciun fel de către noi. Exemplele cele mai la îndemână sunt starea vremii, temperatura, dar și aglomerația, atmosfera dintr-o încăpere, etc.

Toate acestea, alături de emoțiile influențate, în primul rând, de percepția individului asupra unei situații sau a unui mediu, formează contextul și influențează calitatea în care o anumită deciziei luate.

Text scris de Sima Simina-Maria, psiholog