Avantajul neştiut al consumului moderat de bere

O bere pe zi ajută microbiomul intestinal

O bere pe zi poate tine doctorul departe? Asta sugerează o nouă cercetare publicată de revista internațională „ Journal of Agriculture and Food Chemistry” , potrivit căreia, bărbații care au băut câte o cutie de bere cu sau fără alcool, o dată pe zi timp de 4 săptămâni și-au îmbunătățit diversitatea microbiomului intestinal, adică a bacteriilor bune care trăiesc în tractul intestinal.

image

O bere cu prietenii ajută și flora intestinală Foto: Shutterstock

Un microbiom intestinal mai divers înseamnă un risc mai scăzut de boli de inimă, diabet și chiar și de simptome severe de COVID, scrie WebMD.com.

Cercetătorii evidențiază și faptul că, indiferent de conținutul său de alcool, efectul benefic al berii se manifestă în organism. „Există o mulțime de mituri cu privire la bere, dar este important să cunoaștem impactul consumului moderat”, spune autorul studiului dr. Ana Faria, de la Facultatea de Medicină din Lisabona, Portugalia.

Studiul a analizat 22 de bărbați sănătoși cu vârsta cuprinsă între 23 și 58 de ani, care au fost împărțiți aleatoriu în două grupuri. Un grup a băut câte o doză de bere fără alcool în fiecare zi timp de 4 săptămâni, în timp ce celălalt a băut cate o bere cu alcool.

La sfârșitul celor 4 săptămâni, analizele probelor de sânge și de fecale au relevat o creștere a peste 20 de tipuri de bacterii utile în tractul digestiv al bărbaților din ambele grupuri. Niciun grup nu a observat modificări semnificative în greutatea corporală, grăsimea corporală, zahărul din sânge sau colesterolul LDL, raportează cercetătorii.

Berea este bogată în compuși sănătoși numiți polifenoli, care reduc inflamația și stresul oxidativ din intestin. Acest lucru creează un loc bun pentru creșterea bacteriilor benefice, spune coordonatorul studiului, dr. Ana Faria.

De asemenea, s-a dovedit că alimentele fermentate cresc diversitatea microbiomului intestinal, notează ea, ceea ce înseamnă că și microorganismele din fermentarea berii pot contribui.

  Citește și De ce este periculoasă căldura pentru cei cu probleme ale venelor?