5 exerciţii pentru picioare frumoase

2 5 exercitii pentru picioare frumoase jpg jpeg

Exerciţiile fizice sunt importante pentru sănătate şi aspect, iar picioarele au nevoie de mişcare zilnic. Efectuează şi tu 5 exerciţii pentru picioare frumoase!

Succesul exerciţiilor fizice vine în primul rând din corectitudinea cu care sunt executate şi apoi din periodicitate: cu cât suntem mai constanţi, cu atât rezultatele se văd mai bine şi mai repede. Înainte de a ne apuca de orice formă de mişcare e bine să facem câteva exerciţii de încălzire: întinderi, aplecări, răsuciri. E indicat să facem exerciţii pentru tot corpul dar, cum vara purtăm mai des fuste şi pantaloni scurţi, vrem ca în primul rând picioarele noastre să arate ferme şi tonifiate. În acest scop, putem efectua zilnic câteva exerciţii simple.

5 exerciţii pentru picioare frumoase

Exerciţiul 1

Întinde-te pe o parte şi sprijină-te cu antebraţul pe podea, lăsând cealaltă mână pe lângă corp. Pune un picior peste celălalt, apoi ridică-l şi coboară-l încet de 20 de ori. Schimbă partea de sprijin şi execută aceeaşi mişcare cu celălalt picior. Repetă exerciţiul pentru primul picior şi apoi pentru al doilea.

Exerciţiul 2

Întinde-te pe o parte la fel ca la exerciţiul 1 şi sprijină-te cu antebraţul pe podea, lăsând cealaltă mână pe lângă corp. Pune piciorul de deasupra în faţa celuilalt, îndoit, astfel încât talpa să stea pe podea undeva în dreptul genunchiului celuilalt picior. Ridică şi coboară încet piciorul de dedesubt de 20 de ori. Schimbă partea de sprijin şi execută aceeaşi mişcare cu celălalt picior.

Exerciţiul 3

Pentru acest exerciţiu ai nevoie de un scaun cu spătar. Stai în picioare şi sprjină-te cu ambele mâini de spătarul scuanului. Îndoaie piciorul stâng şi du-l cât poţi de mult către spate, până când simţi presiune în partea de sus a muşchiului. Rămâi în această poziţie câteva secunde şi apoi pune piciorul pe podea. Repetă această mişcare de 20 de ori, apoi schimbă piciorul.

Exerciţiul 4

Stai pe podea sprijinită pe genunchi şi pe antebraţe. Ridică piciorul drept spre spate şi menţine-l în această poziţie 3 secunde, apoi coboară-l încet, de 20 de ori. Schimbă piciorul şi execută aceeaşi mişcare.

Exerciţiul 5

Întinde-te pe spate şi îndoaie genunchii până se formează un unghi de 90 de grade. Ţine braţele întinse pe podea, de-a lungul corpului, ceafa relaxată şi ridică-ţi bazinul, sprijinindu-te doar pe călcâie. Menţine poziţia 10 secunde. Repetă de 20 de ori. 

În afară de cele 5 exerciţii pentru picioare frumoase, străduieşte-te să respecţi următoarele reguli:

  • Evită să stai multă vreme picior peste picior.
  • Mergi pe jos de câte ori e posibil.
  • Adoptă o alimentaţie cu cât mai puţine prăjeli, grăsimi animale şi zahăr, în favoare fructelor, legumelor şi a peştelui.
  • Foloseşte zilnic o cremă anticelulitică.
  • Poartă haine din fibre naturale şi evită pe cât posibil pantalonii foarte strâmţi, care îngreunează circulaţia

Citeşte mai multe despre ce exerciţii pentru picioare frumoase poţi face:

6 exerciţii cardio pe care le poţi face acasă

Picioare mai slabe este visul tău?