Scapă de transpiraţie cu ajutoare din natură

1 2 jpg jpeg

În zilele de vară, avem mai mult de furcă cu transpiraţia în exces. Remediile naturiste, folosite intern, dar şi extern, ajută atât la diminuarea simptomelor, cât şi la tratarea cauzelor.

Stresul, oboseala, obezitatea, canicula şi menopauza sunt printre factorii care favorizează transpiraţia în exces, cunoscută în termeni medicali ca hiperhidroză. Persoanele care transpiră abundent, emanând un miros neplăcut, pot suferi de anumite afecţiuni endocrine.

Disfuncţiile glandei tiroide, ovarele polichistice sau tumorile ovariene ori suprarenale sunt doar câteva din aceste boli. Antiperspirantele, recomandate în combaterea transpiraţiei, blochează canalele prin care circulă transpiraţia.

Pentru normalizarea pH-ului axilar, tamponează-te la subraţ cu o dischetă demachiantă înmuiată în oţet de mere. Lasă la fiecare subsuoară discheta cu oţet timp de 10 de minute, după care clăteşte cu apă.

Salvia reduce transpiraţia

Dintre toate remediile naturiste, salvia este cea mai utilizată în combaterea transpiraţiei. Infuzia de salvie poate reduce la jumătate transpiraţia excesivă. Ceaiul se prepară dintr-o lingură de plantă uscată, la o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat aproximativ 15 minute. Ceaiul se bea cu înghiţituri mici, pe parcursul unei zile.

Rozmarinul neutralizează mirosul

O altă soluţie pentru a elimina mirosul neplăcut al transpiraţiei este ceaiul de rozmarin. Datorită conţinutului de mentol, clorofilă şi zinc, planta are capacitatea de a neutraliza mirosul. Se opăresc frunzele de rozmarin, timp de 10 minute, într-o cană cu apă clocotită. După răcire, se strecoară şi se beau 2-3 căni de ceai pe zi. Se pot face şi tamponări locale cu această soluţie, o dată pe zi.

Frunzele de nuc, rol dezinfectant

Frunzele de nuc se folosesc ca leac în numeroase afecţiuni. Astfel, transpiraţia, precum şi mirosul neplăcut al picioarelor pot fi înlăturate cu băi călduţe din ceai de frunze de nuc. De asemenea, planta are şi rol dezinfectant. Se fierb 300 g de frunze de nuc într-un litru de apă, aproximativ 30 de minute. După răcire, se toarnă în apa de baie şi se stă în apă 15 minute.