Respiraţie urât mirositoare? Află care sunt cauzele şi cum poţi scăpa de ea!

2 jpg jpeg

Primul pas în diagnosticarea şi tratarea afecţiunii este un control stomatologic, în cadrul căruia medicul dentist va putea confirma sau exclude cauza orală a respiraţiei urât mirositoare.

Atunci când stomatologul nu identifică, însă, o cauză dentară, acesta va trimite pacientul către alt medic specialist, deoarece problema poate fi strâns legată de alte afecţiuni de existenţa cărora pacientul nu este conştient încă, atenţionează doamna doctor Mihaela Dan, medic specialist ortodonţie în cadrul clinicii Orto-Implant Expert. Există o serie de cauze diferite ale halitozei, variind de la probleme de stomac la dietă şi probleme dentare, însă cele mai multe dintre ele pot fi identificate în cavitatea bucală. În acest caz problema trebuie tratată într-un cabinet specializat, deoarece apa de gură sau guma de mestecat nu îndepărtează cauza, ci doar o maschează pentru o perioadă scurtă.

Atunci când nu este identificată o cauză dentară, pacientul este trimis către alt medic specialist, deoarece problema poate fi un indiciu al altor boli.

Cele mai frecvente cauze ale respiraţiei urât mirositoare sunt cele dentare, cum ar fi limba încărcată, însemnând dezvoltarea bacteriilor între papilele gustative, fapt pentru care este necesar ca, odată cu periajul dentar, să periem şi limba, pentru îndepărtarea depunerilor.

„Cariile dentare, în care rămân resturi alimentare care fermentează şi se descompun, gangrenele dentare, inflamaţiile gingivale şi pungile parodontale, zonele de extracţie dentară în perioada de vindecare, protezele dentare necurăţate în mod corespunzător şi, în definitiv, igiena orală necorespunzătoare se află şi ele în strânsă legătură cu o respiraţie neplacută”, a adăugat doamna doctor Mihaela Dan.

Respiraţia urât mirositoare care persistă sau un gust neplăcut în gură pot fi un semn de avertizare al bolii gingivale (parodontoză), care este cauzată de acumularea de placă bacteriană pe dinţi. Bacteriile determină formarea de toxine, care irită gingiile. În cazul în care rămâne netratată, această boală poate afecta gingiile şi chiar maxilarul.

Alte cauze pot fi reprezentate de boli generale, cum ar fi amigdalita, diabet (cu miros caracteristic de acetonă), infecţii ale tractului respirator, cum ar fi pneumonia sau bronşita, infecţii cronice ale sinusurilor, diabet zaharat, reflux acid gastro-esofagian, boli hepatice sau renale, care alterează procesarea şi eliminarea unor substanţe metabolice.

Mirosul neplăcut corespunzător poate fi eliminat prin tratarea acestor boli. Menţinerea unei igiene dentare corecte, controalele stomatologice periodice şi preocuparea pentru sănătate pot ajuta la evitarea acestei neplăceri.

Nu în ultimul rând şi gura uscată, cunoscută medical sub numele de xerostomie, poate provoca o respiraţie urât mirositoare. Saliva este necesară pentru a umezi gura, neutraliza acizii produşi de placă, dar şi pentru a îndepărta celulele moarte care se acumulează pe limbă, gingii şi obraji.

În cazul în care nu sunt îndepărtate, aceste celule se descompun şi pot provoca respiraţia urât mirositoare. Gura uscată poate fi un efect secundar al diferitelor medicamente, probleme ale glandei salivare sau al respiraţiei în mod continuu pe gură.

Ceea ce mâncăm afectează ceea ce expirăm, deoarece alimentul odată digerat este absorbit în sânge şi apoi anumite substanţe sunt eliminate de plămâni prin respiraţie.

Anumite alimente cu miros puternic, cum ar fi ceapa sau usturoiul pot cauza o respiraţie cu miros neplăcut. Zdrobirea lor începe în gură, lăsând un miros caracteristic, însă după ce sunt digerate, rezultă substanţe care se elimină prin plămâni (respiraţie).

Problema poate fi rezolvată parţial prin periaj dentar, gumă de mestecat fără zahăr, folosirea aţei dentare şi a apei de gură, însă până ce nu sunt complet eliminate din organism, mirosul lor poate fi doar mascat.

„Le recomand pacienţilor adoptarea unei diete sănătoase, echilibrate şi a meselor regulate. Anumite regimuri mai speciale-cum ar fi postul extrem şi dietele foarte sărace în carbohidraţi pot provoca şi ele o respiraţie urât mirositoare, astfel încât putem constata cu surprindere că şi persoanele care se află la dietă se pot confrunta cu aceeaşi problemă a respiraţiei urât mirositoare din cauza meselor rare. Periajul va masca mirosul numai temporar, astfel încât este indicat să tratăm în primul rând cauza, nu efectul”, spune doamna doctor Mihaela Dan.

Alcoolul, tutunul şi produsele înlocuitoare de tutun sunt iarăşi o cauză des întâlnită a respiraţiei urât mirositoare. Mirosul lor provine atât din gură, cât şi din plămâni, iar renunţarea la folosirea lor ar aduce un mare câştig, în principal pentru sănătate.

Anumite tipuri de medicamente pot provoca, de asemenea, o respiraţie urât mirositoare. „În acest caz putem vorbi de nitraţi, care sunt uneori folosiţi pentru a trata angina pectorală, o durere piept cauzată de un blocaj în alimentarea cu sânge a inimii, unele medicamente

utilizate în chimioterapie, dar şi fenotiazinele. În cazul în care un anumit medicament cauzează respiraţia urât mirositoare, medicul poate fi în măsură să recomande pacientului o alternativ ă”, a adăugat doctor Mihaela.

Menţinerea sănătăţii orale este esenţială pentru a reduce respiraţia urât mirositoare, astfel încât medicul stomatolog trebuie vizitat în mod regulat pentru o curăţare dentară şi consult. Periajul dinţilor şi a limbii de două ori pe zi cu pastă de dinţi pentru a elimina resturile alimentare, dar şi utilizarea atei şi a apei de gură este indicată pentru a curăţa spaţiile interdentare.

Preocupările legate de respiraţia urât mirositoare trebuie discutate cu medicul dentist. Specialistul vă poate ajuta la identificarea cauzei şi, dacă este din cauza unei probleme orale, poate dezvolta un plan de tratament pentru a ajuta la eliminarea acesteia.