Masajul te poate scăpa de durerile de spate

1 2 jpg jpeg

Cu ajutorul

poţi trata

persistente, dar îţi poţi îmbunătăţi şi condiţia fizică, arată un studiu realizat recent. Cercetarea a fost efectuată pe 400 de persoane, care prezentau dureri în zona spatelui şi cărora li s-a făcut săptămânal masaj de

, dar şi mesaj în zona

şi în locurile

. Astfel după 10 săptămâni,

dintre participanţi au prezentat amelorări în ceea ce priveşte durerile de spate. ,,Cu ajutorul masajului efectuat periodic persoanele pot scăpa de durerile din zona spatelui şi îşi pot îmbunătăţii ritmul zilnic”, a spus Richard A. Deyo, profesor în cadrul Departamentului de Medicină de Familie de la Universitatea de Ştiinţe din Portland. Cercetarea a fost publicată în ,,Annals of Internal Medicine”.