Inflamaţiile sânului, frecvente la fumătoare
Femeile care
fac mai des decât nefumătoarele infecţii la nivelul sânilor, au descoperit cercetătorii de la Universitatea Iowa din Statele Unite. Potrivit acestora, riscul fumătoarelor este de şase ori mai mare să facă un abces la nivelul sânului şi de 11 ori mai mare de a face un abces la nivelul aureolei mamare în cazul unui piercing. În plus, în jur de 60% dintre pacientele care au infecţii recurente ale sânului sunt fumătoare. Concluziile se bazează pe monitorizarea a 68 de femei internate la Spitalul Universităţii Iowa cu abcces mamar. Dintre acestea, 43 erau fumătoare şi 9 au avut piercing mamar. Dintre fumătoare 5 paciente au făcut fistule mamare, iar 22 au avut nevoie de intervenţii chirurgicale pentru corectarea abceselor.