Cum ne protejăm ochii în sezonul rece!

1 2 jpg jpeg

Atunci când este frig, ochii au tendinţa să devină uscaţi sau pot lăcrima. Ce trebuie să facem pentru a nu avea probleme a explicat medicul dermatolog Miruna Nicolae, la Antena 1.

”Iarna ochii sunt mai sensibili din cauza frigului, a vântului. Trebuie să avem grijă în mod special când schimbăm temperatura, spre exemplu în casă aerul este mai uscat, afară ochii mai lăcrimează din cauza frigului şi a vântului.

Pentru cei cu ochii uscaţi, trebuie să avem grijă mai ales în casă în sensul că aerul predispune la o uscăciune suplimentară şi astfel trebuie suplimentat cu lacrimi artificiale, pus umidificator în casă pentru protecţie. Afară, lăcrimarea devine uneori mai greu de suportat.

Când lumina puternică se reflectă într-un strat de zăpadă atunci poate deveni dăunător pentru anumite structuri oculare, dacă nu purtăm ochelari cu protecţie” spune medicul oftalmolog.

”Purtătorii de ochelari trebuie să îi poarte şi iarna, tot timpul. Chair dacă lentilele se mai murdăresc de la ploaie sau zăpadă, ochelarii ne protejează totuşi de vânt sau de aer rece. Cei care practică sporturi de iarnă la ski-ul trebuie să folosească ochelarii adecvaţi sau ochelari de soare speciali, mai ales că pe pârtie intervine şi vântul sau aerul rece!” a mai adăugat medicul.