Ceapa, remediu pentru diabet

1 2 jpg jpeg

Ceapa stimulează metabolismul, dizolvă ureea şi clorurile şi este un excelent diuretic. Ba mai mult, leguma minune este şi un excelent hipoglicemiant, reducând zahărul din sânge şi fiind indicat în diabet. La nivel intestinal, ceapa este un puternic dezinfectant, acţionând în special împotriva stafilococilor. Consumată sub formă de suc, ceapa se utilizează în tratamentul tusei uscate, având proprietăţi expectorante. Dacă gustul este foarte deranjant pentru tine, amestecă sucul cu puţină miere.

Ceapa, remediu pentru reumatici

Ceapa conţine carbohidraţi, între 28 şi 36 de calorii (la 100 de grame), cantităţi importante de potasiu, calciu, fosfor, zinc, iod, cupru, vitaminele A, E, C, complexul B, proteine, precum şi substanţe cu proprietăţi antiseptice.

Specialiştii au descoperit că ceapa este un diuretic excelent, care favorizează eliminarea unei cantităţi importante de sodiu din organism. Datorită acestei proprietăţi, terapeuţii recomandă bolnavilor de gută, reumatism şi de azotemie (exces de uree sau de acid uric în sânge) să consume zilnic câte 150 g de ceapă crudă timp de 21 de zile.

Ceapa previne cancerul

Cercetătorii italieni au studiat efectele dietei bogate în ceapă asupra populaţiilor din sudul Europei.

Ei au descoperit că în ţările în care locuitorii folosesc ceapa în alimentaţie, este redus riscul de apariţie a diverselor forme de cancer: laringian, esofagian, ovarian, colorectal, de prostată şi de sân. Ca şi usturoiul, spun specialiştii, ceapa are o cantitate mare de seleniu, o substanţă care apără organismul de cancer.

Ceapa tratează tusea persistentă

Dacă nu mai scapi de tuse, poţi prepara un leac pe cât de simplu, pe atât de eficient: amesteci cinci linguriţe de suc de ceapă cu opt linguriţe de miere. Leacul îl consumi în trei reprize, timp de cinci zile.

Efectele terapiei sunt extraordinare: accesele de tuse încetează şi elimini secreţiile acumulate. La fel de eficient pentru tusea persistentă este decoctul de ceapă. Băutura o prepari din două cepe, pe care le fierbi în 500 ml de apă, apoi o îndulceşti cu miere.

Tinctura de ceapă, un bun antibiotic

Tinctura de ceapă se prepară din 500 g de ceapă, care se pun la macerat în 500 ml alcool de 40 de grade. După 10 zile, lichidul se filtrează. Leacul, cu proprietăţi antibiotice, se administrează de trei ori pe zi (câte 30 de picături) în tratamentul arteritei, al bolilor interne din sfera aparatului respirator şi al bolilor de piele. În acest ultim caz, leacul se aplică pe pielea unsă înainte cu cremă de gălbenele.

Ceapa dizolvă calculii biliari

Specialiştii au constatat că ceapa poate preveni litiaza renală. În cazul persoanelor cu probleme care au mâncat câte o salată de ceapă (120 grame), asezonată cu suc de lămâie, timp de 18 zile, s-a observat o îmbunătăţire a stării de sănătate.

Un efect similar îl are consumul de ceapă în cazul litiazei biliare. Dacă ai calculi biliari trebuie să consumi câte trei linguriţe de suc de ceapă, pe care îl laşi să se macereze, timp de cinci ore, în trei linguri de ulei de măsline.

După 14 zile de tratament, faci o pauză de o săptămână, apoi repeţi procedura. Efectele nu se lasă aşteptate: în scurt timp, poţi elimina calculii biliari existenţi, dacă nu au dimensiuni prea mari, iar remediul previne şi formarea unor noi calculi biliari.