Cafeina, unul din cele mai consumate droguri
Citeşte şi:
Cafeaua, aliatul ficatului Cafeaua, benefică împotriva maladiilor hepatice Cafeaua cu gheaţă dăunează grav siluetei PRACTIC Cum să-ţi prepari cea mai bună cafea
Consumul de cafeină ne stimulează sistemul nervos central, ceea ce provoacă o temperare a senzaţiei de oboseală şi somn, pregătindu-ne organismul pentru un randament mai mare atât în plan fizic, cât şi intelectual.
Efectele acestei substanţe încep să se simtă după aproximativ cinci minute de la consum, ajungând la eficienţa maximă după treizeci de minute de la ingerare.
După trei ore, corpul elimină deja jumătate din cafeina consumată iniţial.
Un consum moderat de cafeină, între 150 – 250 de miligrame, adică trei sau patru ceşti de cafea, în funcţie de concentraţia acesteia, are beneficii pentru sănătatea noastră, întrucât favorizează reducerea fluxului sanguin cerebral.
Aflaţi şi efectele adverse ale consumului de cafeină, mai ales în cazul femeilor însărcinate.