Alimentele care te ajută să previi răceala
1. Legumele verzi
Legumele verzi sunt surse excelente de vitamine, aşadar, dacă acestea se regăsesc în meniul tău zilnic, sistemul tău imunitar va avea de câştigat.
Cea mai uşoară modalitate de a le consuma este sub formă de suc, pe care îl poţi prepara din legumele tale preferate şi puţină apă. Dacă doreşti, pentru un plus de savoare, adaugă şi unul sau două fructe.
2. Alimente cu un conţinut ridicat de zinc
Zincul este aliatul perfect care te poate ajuta să combaţi răceala, deoarece luptă împotriva virusurilor.
Printre cele mai bune surse din care îl poţi procura se numără seminţele de susan şi cele de dovleac, lintea, carnea de vită, crapul şi fructele de mare.
3. Ghimbirul
Ghimbirul acţionează precum un scut împotriva inflamaţiilor datorită conţinutului ridicat de vitamina C, având capacitatea de a preveni şi de a combate răceala.
Îl poţi consuma ca atare, adăugat la diverse preparate, sub formă de ceai sau de suc.
4. Alimentele care conţin probiotice
Acestea au un impact pozitiv asupra organismulului – contribuie la producerea substanţelor antibacteriene şi întăresc sistemul imunitar, de aceea este bine să le incluzi în dieta ta zilnică.
Le găseşti în kefir, murături în saramură, lapte, brânză de vaci, soia şi ciocolată neagră.