Riscul de infarct si AVC scade prin donarea de sange
In ce proportie reuseste Centrul de Transfuzie sa deserveasca spitalele care au nevoie de sange? Cand se vorbeste de un deficit de sange?
Noi asiguram spitalele cu sange in proportie de 60 - 70%, uneori si mai mult, insa cu ajutorul centrelor de transfuzie din jur: Pitesti, Ploiesti, Buzau, Slobozia, Galati etc. De regula, sufera bolnavii care au operatii programate si care se pot amana. Problema in Bucuresti este ca sunt foarte multe spitale, in jur de 60, iar centrul nostru este unul singur. Sigur, exista si situatii in care asiguram sangele in proportie de 100%, cum ar fi nevoia de masa eritrocitara si plasma, dar pacientilor cu Rh pozitiv. Probleme sunt cu trombocitele si cu sangele de grup si Rh negativ. De exemplu, tocmai avem o problema cu AB IV negativ, care este foarte rar, si noi avem 4 pacienti in 4 spitale cu nevoie de sange si trombocite de acest grup.
In ce scopuri este folosit sangele donat?
Sangele donat este folosit in transfuzii si in foarte multe situatii si boli: in toate anemiile acute si cronice, indiferent de etiologie; in interventiile chirurgicale laborioase care se soldeaza cu pierdere mare de sange (de exemplu, nicio operatie ortopedica nu se poate face fara suport transfuzional, indeosebi protezele, indiferent de ce articulatie necesita; transplantul de ficat, maduva, rinichi, plamani etc; suport in tratamentul cancerelor, indiferent unde sunt localizate sau de ce etiologie sunt; in accidentele de tot felul care se soldeaza cu politrauma, caz in care reprezinta urgenta majora; la toti pacientii care au afectiuni congenitale care se soldeaza cu anemie (talasemia, hemofilia etc.); in hemoragii acute de tot felul, inclusiv hemoragia la nastere. Uneori se intampla sa aiba nevoie si nou-nascutii.
Pentru ce interventii medicale sunt necesare cele mai mari cantitati de sange?
Cele mai mari cantitati de sange necesita transplantul, indiferent de ce organ este vorba, si tratamentul de suport al cancerului, care necesita uneori tratament timp de un an.
Romanii sunt in coada clasamentului european la donarea de sange. De ce ar fi nevoie pentru a convinge mai multe persoane sa doneze constant?
Da, romanii sunt in coada clasamentului european, nu stiu de ce. Presupun ca oamenii nu sunt educati sa ofere in mod altruist ceva fara sa primeasca altceva inapoi, cred ca nu avem constiinta intrajutorarii celui aflat in nevoie. In alte tari sunt foarte dezvoltate voluntariatele, la noi abia daca exista!
Care sunt beneficiile donarii de sange pentru organism si ce alte avantaje are un donator?
Donarea de sange are beneficii certe, cum ar fi: monitorizarea starii de sanatate; scaderea riscului de a face accident vascular cerebral si infarct de miocard; in cazul unei situatii de urgenta la care ar fi expus donatorul, acesta ar suporta mai usor o pierdere acuta de sange, fiind antrenat sa piarda sange; in plus, satisfactia de a salva o viata nu se compara cu nimic altceva. Nu in ultimul rand, sunt cele 7 tichete de masa, o zi libera la serviciu, reducerea pe transportul in comun pentru o luna sau bilete la teatru.
Ce reactii adverse are donarea de sange si cat de frecvente sunt?
Nu exista efecte adverse la donarea de sange, cu exceptia lipotimiei, care apare doar daca donatorului ii este foarte frica. Nu sunt foarte frecvente, in general apar in numar mai mare vara, pe canicula, si la donatorii aflati la prima donare.
Ce persoane au contraindicatie de a dona sange?
Donatorul de sange trebuie sa fie perfect sanatos, nu este permis sa doneze daca are o boala acuta sau cronica, deoarece pune in pericol atat viata pacientului, cat si pe a sa proprie, daca doneaza fiind bolnav.
Ce conditii esentiale trebuie sa indeplineasca o persoana care vrea sa devina donator?
Conditia esentiala este sa fie sanatos, sa aiba peste 50 de kg, intre 18 - 60 de ani, sa nu aiba tratamente stomatologice si tatuaje facute mai recent de 6 luni.
La ce intervale poate o persoana sa doneze sange?
O persoana poate dona sange la un interval de minim 2 luni, dar sa nu depaseasca 5 donari pe an barbatii si 4 donari femeile.
Cum trebuie sa se pregateasca o persoana care corespunde criteriilor de donator inainte de a i se lua sange?
Trebuie ca persoana sa manance un mic dejun obisnuit, sa se hidrateze, sa nu consume alcool cu 48 de ore inainte de donare si sa fie odihnita!
Unde pot dona sange persoanele care nu au un centru de transfuzie in apropierea localitatii de domiciliu?
Donarea se face la centrele de transfuzie, iar in Bucuresti, la Spitalul Universitar de Urgenta, la Spitalul de Urgenta Floreasca si la Institutul Clinic Fundeni.