Este util să te vaccinezi împotriva HPV după 40 de ani?

Publicat:

Peste 99% dintre cancerele de col uterin sunt atribuite infecției persistente cu tipuri de HPV cu risc crescut”, spune Steven Goldberg, explică medic oncolog  la HealthTrackRx. Și, spre deosebire de multe alte tipuri de cancer, unde prevenția pare greu de atins, aici ai la dispoziție un instrument puternic,  un vaccin HPV care este administrat de obicei preadolescenților și adulților tineri. Dar dacă ai ratat vaccinarea când erai mai tânără? Mai poți (și ar trebui) să îl faci acum? Iată ce spun medicii!

Ce este cancerul de col uterin și ce legătură are HPV?

„Cancerul de col uterin este un tip de cancer care se dezvoltă în partea inferioară a uterului, numită col uterin”, explică Jaclyn Wall, oncolog ginecolog la VCU Massey Comprehensive Cancer Center. „Aceasta este partea uterului care se dilată în timpul nașterii.”

HPV este cauza cea mai frecventă. „Este un grup de peste 200 de virusuri înrudite și reprezintă una dintre cele mai frecvente infecții cu transmitere sexuală”, spune Dr. Goldberg. „Se transmite în principal prin contact sexual piele pe piele. statisticile estimează că aproape toate persoanele active sexual vor contracta HPV la un moment dat în viață.”

image

Vaccinul HPV aduce beneficii de sănătate atât femeilor cât și bărbaților. Foto: Shutterstock. 

Pe lângă HPV  care, de cele mai multe ori, dispare de la sine dr. Goldberg spune că alți factori de risc pentru cancerul de col uterin includ:

  • Un sistem imunitar slăbit, posibil din cauza unor afecțiuni de imunodeficiență sau HIV
  • Fumatul, care îngreunează capacitatea sistemului imunitar de a elimina HPV
  • Lipsa testelor Papanicolau regulate
  • Istoric de alte infecții cu transmitere sexuală
  • Mai mulți parteneri sexuali

Dr. Wall spune că tratamentul pentru cancerul de col uterin variază în funcție de momentul diagnosticării. „Un cancer de col uterin în stadiu incipient (stadiul 1) poate fi tratat printr-o procedură excizională de conizație, la anumite paciente care doresc să își păstreze capacitatea de a duce o sarcină”, explică Dr. Wall. „Histerectomia este un tratament frecvent pentru stadiul 1 de cancer de col uterin, iar în anumite situații poate fi efectuat un tip de histerectomie care îndepărtează țesut suplimentar.”

Cum funcționează vaccinul HPV?

„Vaccinul HPV este un vaccin preventiv care te protejează împotriva celor nouă tulpini de HPV care cauzează cel mai frecvent cancer și veruci (6, 11, 16, 18, 31, 33, 45, 52 și 58), inclusiv tipurile 16 și 18”, spune Dr. Goldberg.

„Funcționează prin introducerea în organism a unor particule asemănătoare virusului (nu virus viu), care antrenează sistemul imunitar să producă anticorpi capabili să recunoască și să neutralizeze HPV înainte ca acesta să se stabilească în organism”, explică el.

Vaccinul este administrat, de obicei, în două sau trei doze copiilor între 11 și 12 ani, deși poate fi făcut începând cu vârsta de 9 ani. Ideal ar fi să te vaccinezi înainte de a deveni activă sexual și de a fi expusă la HPV. Medicii recomandă vaccinul pentru adulți până la 26 de ani, însă î limita superioară de vârstă este 45 de ani pentru a beneficia cu adevărat de vaccinare.

Poți face vaccinul HPV după 40 de ani?

Pe scurt, depinde de istoricul tău medical și de factorii tăi de risc. Potrivit Dr. Goldberg din  Comitetul Consultativ pentru Practici de Imunizare din SUA.  recomandările privind vaccinul HPV sunt personalizate în funcșie de vârstă și de riscul individual.

  • Copiii între 9 și 18 ani sunt grupul principal vizat pentru vaccinare
  • Adolescenților și tinerilor până la 26 de ani li se recomandă  vaccinarea, indiferent de istoricul vieții sexuale, pentru a reduce riscul de cancere cauzate de HPV.
  • Adulții între 27 și 45 de ani ar trebui să discute cu medicul lor dacă vaccinarea este potrivită pentru ei. Deoarece multe persoane din acest grup ar fi putut fi deja expuse la unele tulpini de HPV, beneficiul la nivel populațional este mai mic. Totuși, poți obține protecție împotriva tulpinilor la care nu ai fost expusă.

Pentru femeile între 40 și 45 de ani, Dr. Goldberg spune că vaccinul HPV este o decizie personalizată, care se ia cel mai bine împreună cu medicul tău și poate oferi o protecție semnificativă, în funcție de situația ta. El menționează că femeile care au avut puțini parteneri sexuali, care au fost în relații monogame de lungă durată sau care intră într-o relație nouă pot beneficia în continuare de protecție împotriva tulpinilor de HPV la care nu au fost expuse. Medicul tău te poate ajuta să îți evaluezi istoricul de risc și să stabilești dacă vaccinarea este potrivită pentru tine.

În prezent, vaccinul HPV este aprobat internațional pentru persoanele cu vârste între 9 și 45 de ani și nu este recomandat după 45 de ani.

În România, vaccinarea anti HPV este gratuită pentru fete și băieți cu vârste între 11 și 26 de ani (începând cu 1 octombrie 2025), pe bază de rețetă compensată 100%. Femeile cu vârsta între 27 și 45 de ani beneficiază de compensare 50%. Pentru minori, vaccinarea se face la cererea părinților la medicul de familie.

Cine ar trebui să evite vaccinul?

„În general, foarte puține persoane trebuie să evite vaccinul HPV”, spune Dr. Goldberg. „Vaccinul are un profil excelent de siguranță cu peste 280 de milioane de doze administrate la nivel mondial.”

Totuși, el explică faptul că dacă ești însărcinată, ai o alergie severă la ingrediente ale vaccinului (cum ar fi drojdia sau aluminiul), ești bolnavă acut sau te afli în afara intervalului de vârstă, 11 –45 de ani,  ar trebui să discuți atent cu medicul tău înainte de vaccinare.

În plus, atât Dr. Goldberg, cât și Dr. Wall spun că decizia de a face vaccinul HPV după un diagnostic anterior de cancer de col uterin este una personalizată, care trebuie analizată împreună cu medicul tău. Vaccinul nu tratează o infecție HPV existentă și nu anulează un diagnostic anterior de cancer. Cu toate acestea, dacă te încadrezi în intervalul de vârstă aprobat și nu ai fost vaccinată, te poate proteja împotriva altor tipuri de HPV cu risc crescut la care nu ai fost expusă.

Vaccinul HPV la vârsta mijlocie

În final, tu și medicul tău puteți stabili cel mai bine dacă vaccinul HPV  este potrivit pentru tine, pe baza istoricului tău medical. Iar dacă este, îți poate reda controlul asupra prevenirii cancerului.

„Cancerul de col uterin este aproape în totalitate prevenibil”, spune Dr. Wall. „Modalitatea de a realiza acest lucru este prin vaccinarea HPV. Este uimitor că avem acest instrument pentru a elimina un cancer care a provocat multă suferință la nivel mondial, în special în rândul populațiilor vulnerabile și al celor fără acces constant la servicii medicale. În plus, dacă este depistat devreme, cancerul de col uterin este tratabil și vindecabil.”

Sursa: Health Yahoo