Mergi des la salon pentru splălat și coafat? Iată ce pericol neașteptat te pândește!

Un simplu spălat pe păr la coafor poate să devină o amenințare gravă pentru sănătate.  Experții au identificat o afecțiune numită Sindromul Accidentului Vascular Cerebral la Salon, care poate apărea în timpul spălării părului, din cauza poziției incomode a gâtului.

Ce este „sindromul accidentului vascular cerebral de salon”?

A fost descoperit în 1993 de neurologul american Michael Weintraub, care a observat că unii dintre pacienții săi au dezvoltat simptome severe de accident vascular cerebral (AVC) după ce li s-a spălat părul la coafor. Această afecțiune este cauzată de poziția gâtului peste marginea rigida a chiuvetei de spălare, care poate afecta vasele de sânge ce alimentează creierul.

image

Când ții capul pe spate într-un unghi neobișnuit sau când gâtul este mișcat brusc în timpul șamponării, pot apărea presiuni asupra arterelor din zona gâtului. În unele cazuri, fragmente osoase mici (numite pinteni osoși) pot comprima sau chiar rupe aceste vase de sânge, ducând la reducerea fluxului sanguin către creier.

Când ești în pericol?

Deși sindromul este foarte rar, este important să știi că poate afecta pe oricine, indiferent de vârstă sau de starea generală de sănătate. Totuși, femeile peste 50 de ani, persoanele cu probleme ale coloanei cervicale sau cu istoric de boli vasculare sunt mai expuse riscului.

Chiar și persoanele tinere și sănătoase pot experimenta un accident vascular cerebral, așa că este esențial să recunoști simptomele și să iei măsuri preventive.

Care sunt simptomele?

Dacă observi oricare dintre următoarele semne după o vizită la salon, este bine să consulți un medic cât mai repede:

  • Durere de cap sau amețeală
  • Vedere încețoșată
  • Greață sau vărsături
  • Durere în zona gâtului
  • Paralizie pe o parte a corpului

Reține că aceste simptome pot apărea cu întârziere, ceea ce face dificilă diagnosticarea.

Cum te poți proteja?

Nu trebuie să renunți la vizitele la salon, dar e bine să fii precaută. Iată ce poți face:

1.  Alege o poziție confortabilă: Dacă simți disconfort când stai cu capul pe spate, cere să îți fie spălat părul cu capul înainte, deasupra chiuvetei.

2.  Folosește un suport pentru gât: Cere să îți fie pus un prosop sau o pernă sub gât pentru un sprijin mai bun.

3.  Evită mișcările bruște: Asigură-te că șamponarea este delicată și fără smucituri.

4.  Reducerea timpului: Stai cât mai puțin timp posibil în poziția respectivă.

5.  Comunică: Spune-i coafezei dacă simți orice disconfort sau durere în timpul spălării.

De ce să nu renunți la spălatul al salon

O vizită la salon nu este doar despre îngrijirea părului, ci și despre starea ta de bine, încrederea în tine și relaxare. Cu câteva precauții simple, te poți bucura în continuare de beneficiile oferite de salon.

Sursa: Science Alert