Iei ibuprofen? Acest avertisment este pentru tine!

Publicat:
2 pastile antistres 2 jpg jpeg

Persoanele cu risc mai mare de boli de rinichi, cum ar fi cele cu diabet sau tensiune arterială ridicată, ar trebui să fie deosebit de atente, potrivit organizațiilor Kidney Care UK din Marea Britanie. 

Oamenii sunt îndemnați să fie atenți la medicamente antiinflamatoare precum ibuprofenul pentru calmarea durerii, din cauza efectului lor asupra funcției rinichilor.

Dacă ai un risc mai mare de boală renală, de exemplu dacă ai diabet sau hipertensiune arterială trebuie să fii și mai precaut, avertizează Kidney Care UK și National Pharmacy Association (NPA) din Anglia. 

De ce trebuie să fii atent

Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum sunt ibuprofenul, naproxenul și diclofenacul, pot crește tensiunea arterială și pot deteriora vasele de sânge din interiorul rinichilor.

Olivier Picard, președintele NPA, din Marea Britanie a declarat:„Medicamentele au puterea de a face rău, dar și de a vindeca. Deși AINS, precum ibuprofenul, sunt medicamente eficiente și în general sigure, este important să fii conștient de impactul lor, mai ales dacă ai un risc crescut de a dezvolta o boală de rinichi și să iei în considerare medicamente alternative atunci când este cazul.

Dacă ai îngrijorări legate de modul în care folosești aceste medicamente, discută cu medicul și cu farmacistul tău, care îți pot oferi sfaturi.

Cine are risc mai mare

Riscul de a dezvolta o boală renală este mai mare dacă:

  • ai diabet
  • ai tensiune arterială ridicată
  • ai antecedente familiale de boli de rinichi
  • provii din comunități de origine africană sau sud-asiatică

Fiona Loud, director de politici la Kidney Care UK, a spus:„Boala de rinichi poate apărea oricui, oricând, și poate avea un impact devastator asupra vieții tale, relațiilor, situației financiare și asupra sănătății tale fizice și mentale.”

Un risc pe care mulți îl ignoră

Din 294.999 de persoane care au completat „verificatorul online de sănătate renală” al organizației între octombrie 2024 și martie 2026, aproape un sfert (24%) au spus că folosesc regulat medicamente pentru durere cumpărate fără rețetă.

Fiona Loud a adăugat:„Poți pierde până la 90% din funcția rinichilor fără să îți dai seama, de aceea este important să știi ce semne să urmărești, dacă ai un risc crescut și ce trebuie să faci dacă te îngrijorează ceva.”

Dacă ai orice îngrijorare, discută cu medicul tău de familie sau cu farmacistul.

Sursa: Express