Cum afli dacă uleiul de măsline este contrafăcut?

Alegerea uleiului de măsline este complicată. S-ar putea să te uiți la locul de proveniență sau la culoare, dar nu sunt acestea cele mai bune criterii, spun experții.

Atunci când vine vorba de uleiul de măsline, pentru mulți contează mesajul „extravirgin” sau ambalarea la sticlă.

Potrivit Babamail, au fost efectuate studii privind puritatea uleiului de măsline până la punctul în care consumatorii nu știu întotdeauna dacă au cumpărat un produs legitim.

De exemplu, unele uleiuri de măsline extravirgine sunt combinate cu alte uleiuri precum soia sau floarea-soarelui.

Ulei de masline si lamaie FOTO Shutterstock jpg

Uleiul de măsline trebuie ales în locuri în care ți se permite să-l miroși și să-l guști. Foto: Shutterstock 

 Potrivit expertului în ulei de măsline Katerina Mountanos, ar trebui să începi cu mirosul și apoi să treci la gust.

Un ulei de măsline de calitate ar trebui să aibă un parfum precum fructe, iarbă, ierburi sau plante. Iată ce te sfătuiește să faci:

Toarnă puțin ulei într-un pahar mic și acoperă partea superioară cu mâna.

Rotește uleiul în pahar, până când mâna îl încălzește ușor.  Scoate-ți mâna și adulmecă repede.

Vei căuta note de fructe sau ceva piper, cum ar fi rucola. Niciun miros sau un miros de ceară ori de oțet sunt semne rele.

Cu toate acestea, testul suprem constă în degustarea uleiului.

Mountanos a dezvoltat un ritual pentru degustarea uleiului de măsline care implică puțină agitare, inhalare și tuse.

Iată ce trebuie să faci:

-Învârte paharul așa cum învârtești un pahar de vin și apoi ia o înghițitură mică.

- Inspiră puțin aer prin buze.

-  Rotește uleiul prin gură și apoi înghite-l.

Ar trebui să aibă gust de plante, dar conform lui Mountanos, cel mai bun lucru este că vei tuşi după ce vei simți un gust amar în fundul gâtului. Dacă o faci, acesta este semnul unui ulei de măsline extravirgin de mare calitate, real.

Ea spune că dacă tusea sau altă senzaţie ciudată în gât nu apare, fie ai un ulei rânced, fie un înlocuitor de proastă calitate.

Există chiar riscul să nu fie ulei de măsline, darămite extravirgin. Odată ce ai găsit uleiul de măsline perfect, asigură-te că îl depozitezi într-o zonă rece și întunecată, unde căldura și lumina nu-l pot distruge. Dacă observi un miros neplăcut, scăpă de acel ulei!

Un studiu din 2011 al Universității din California-Davis a concluzionat că 70% din uleiurile de măsline vândute în SUA nu îndeplinesc standardele pentru a fi clasificate ca extravirgine.