Sunt periculoşi nodulii tiroidieni? Medicul răspunde

tiroida jpg

Nodulii tiroidieni sunt creșteri anormale ale țesutului la acest nivel. Riscul de apariție a nodulilor tiroidieni este mai mare la femei, la persoanele care s-au expus radiațiilor și la cele care au lipsă de iod. Dr. Ruxandra Dobrescu, medic primar endocrinolog, ne spune mai multe despre semnalele de alarmă care arată că un nodul poate fi periculos.

Nodulii tiroidieni sunt extrem de frecvenți, mai ales pe măsură ce avansăm în vârstă, însă marea lor majoritate sunt benigni, adică nu sunt cancer.

Care sunt semnalele de alarmă, care ne atrag atenția că un nodul este periculos, adică că ar putea fi cancer?

🔸 Un nodul apărut brusc, sau care a crescut repede

🔸 Un nodul ferm, “tare” la palpare

🔸 Un nodul tiroidian apărut la copil!

🔸 Un nodul tiroidian singular la bărbat (gușile cu mai mulți noduli sunt foarte frecvente, mai ales la femei – un nodul singur la un bărbat trebuie evaluat mai atent pentru că are risc mai mare de a fi cancer!

🔸 Ganglioni prezenți la nivelul gâtului, mai ales dacă au apărut dintr-o dată, în absența unei infecții respiratorii, sau dentare/ de sinusuri care să explice acest lucru

🔸 Semne de compresie la nivelul gâtului – adică dacă simțim că nu putem respira, ne înecam cu mâncare sau dacă apare răgușeală.

În aceste situații trebuie planificată fără întârziere o vizită la endocrinolog!

Va fi nevoie de niște analize și de o ecografie tiroidiană și în funcție de rezultat medicul endocrinolog va recomanda ce este făcut mai departe!

Atenție! Nu intotdeauna un cancer tiroidian se manifestă atât de zgomotos! De multe ori și un nodul malign (care este cancer) poate să crească lent și să nu se manifeste în niciun fel! Este posibil chiar ca un astfel de nodul să fie descoperit întâmplător la o ecografie tiroidiană sau alt tip de investigație imagistică efectuată din alt motiv!

Misiunea endocrinologului, indiferent de aceste scenarii, este de a identifica nodulii suspecți - Ok, majoritatea nodulilor sunt benigni, dar, deși mult mai rari, noduli maligni trebuie depistați cât mai repede și tratați!

Vezi şi: Ce se poate depista prin ecografia la tiroida. Sfatul medicului

Sursă informaţii: ruxandradobrescu.com