Spune adio crampelor menstruale! Iata cele mai bune solutii antidurere

1 dureri menstruale jpg jpeg

Sunt zile cand simti ca pur si simplu nu te poti misca de durere, iar calmantele par sa nu-si mai faca efectul. Am facut o lista utila cu remedii eficiente, care le pot veni de hac crampelor menstruale. Pune-le in practica oricand ai nevoie!

Stim ca menstruatia vine la pachet cu o suita de simptome care ne pot face zile fripte, mai ales la serviciu. Sau, mai rau, cand trebuie sa te prezinti la un eveniment unde trebuie sa dansezi ori sa stai mult in picioare. Agitatie, oboseala, dureri abdominale, balonare, sensibilitate in zona sanilor, pofta de mancare crescuta, insomnie toate pot incetini ritmul de lucru. Pana aici! Invata cum sa scapi de disconfortul din timpul crampelor menstruale!

Fa exercitii

O sa crezi ca ti-e imposibil sa te misti cu durerile puternice pe care le simti in corp, dar nu-i asa.

Chiar si mersul pe jos te ajuta sa scapi de neplaceri. De fapt, orice forma de miscare imbunatateste fluxul de sange in corp si elibereaza endorfinele care lupta cu prostaglandinele, substantele chimice din corp vinovate de aparitia crampelor. Fa exercitii fizice de 3-4 ori pe saptamana si nu doar ca sanatatea ta va fi mai buna, dar nu te vei mai ingrijora pentru acea perioada a lunii.

Caldura reduce intensitatea crampelor menstruale

Pune o sticla cu apa calda pe abdomen si te vei simti mai bine. Caldura are un efect de relaxare a muschilor uterului, care sunt, de fapt, si tapi ispasitori in aceasta problema. Poti face cataplasme cu tot felul de amestecuri pe care le poti face in casa, de exemplu, cu mamaliga. Sau poti cumpara de la farmacie dispozitive care produc caldura locala. Indiferent ce varianta alegi, caldura te va ajuta sa scapi de dureri.

Bea cea de musetel

Un studiu britanic a scos la iveala ca ceaiul de musetel are puteri miraculoase cand vine vorba de calmarea durerilor menstruale. Nu este doar o cercetare care lauda proprietatile aromatului ceai de musetel. Numeroase studii efectuate de-a lungul timpului au demonstrat ca substantele active din planta scad efectul negativ pe care-l produc prostaglandinele in corp in timpul ciclului menstrual. O singura ceasca si crampele se vor mai linisti.

Ia suplimente cu vitamina D

Preventia este mai eficienta decat orice tratament de ultima generatie. Asigura-te ca nu ai carente de vitamina D in corp, pentru ca lipsa acestui mineral important poate sa contracte muschii uterului in perioada critica a lunii. E dovedit si stiintific ca deficienta de vitamina D creste riscul crampelor menstruale cu peste 40 de procente. Ca sa nu mai amintesc ca lipsa ei produce adevarate dezastre la nivelul oaselor si dintilor.

Fa masaj cu uleiuri aromatizate

Relaxeaza-te apeland la trucuri parfumate. Masajul cu ulei de lavanda iti ia durerile cu mana, la propriu vorbind. Expertii turci au descoperit efectul binefacator produs de uleiul esential parfumat, dupa ce s-au implicat intr-o cercetare stiintifica, ale carei rezultate le-au publicat in jurnalul numit „Managamentul si controlul durerii“. Intr-un alt studiu, pus la cale de cercetatorii chinezi, se sugereaza ca presarea usoara a lobului urechii poate reduce in intensitate crampele menstruale. Care este explicatia, te intrebi? Ei bine, are legatura cu relaxarea musculaturii, inclusiv cu cea uterina.