Cum să te menţii sănătos cu ajutorul curenţilor

1 2 jpg jpeg

Tot mai mulţi oameni acuză dureri de cap sau de spate, tocmai aceste dureri sunt principala cauză a consumului exagerat de antiinflamatoare şi medicamente luate după ureche fără a avea în prealabil un consult de specialitate.

Mai bine să previi decât să tratezi

]ndicat ar fi ca sănătatea să fie prioritatea noastră, primul subiect cu care începem ziua şi ultimul dinainte de a ne culca.

Însă realitatea este oarecum mult pe lângă realitate, iar grija pentru sănătate este înlocuită cu grijile cotidiene.

Dacă şi tu te regăseşti printre persoanele alergile la anumite tipuri de medicamente, apelează la medicina naturistă sau la metodele de recuperare medicală non-invazive existente.

Partea de recuperare medicală în România a început să fie din ce în ce mai cunoscută şi apreciată, mai ales datorită ariei largi de simptomatologii tratate.

Află ce afecţiuni poţi trata cu ajutorul curentului galvanic AICI

Curenţii medicali, o variantă sănătoasă a pastilelor

În medicina recuperatorie se folosesc diferite tratamente prin intermediul cărora se acţionează asupra musculaturii cât şi a stimulilor nervoşi.

Astfel că aveam de a face şi cu curenţii de joasă frecvenţă care sunt caracterizaţi de impulsuri transmise către creier sub diverse forme, cu o frecvenţă cuprinsă între 0-1000 cicli/sec.

În urma acestor impulsuri trimise se formează curentul care poate fi triunghiular, dreptunghiular, sinusoidal sau exponenţiali.

Astfel, avem tre curenţi des folosiţi în medicina de recuperare şi anume CDD (curentul diadinamic) Trabert şi TENS ( stimulare nervoasă electrică subcutanată).

Cu ajutorul lor pot fi tratate diverse afecţiuni şi se poate pe alocuri evita administrarea de pastile ce pot avea efecte adverse asupra organismului.

Curentul Trabert, efect analgetic şi hiperemizant

Acest curent este unul dreptunghiular, cu efect atât analgetic cât şi de creştere a vascularizării zonelor pe care este aplicat.

Este indicat în afecţiuni precum reumatism abarticular şi aici amintim miozite, tendinite şi bursite, cât şi în boli degenerative de tip artroze sau stări posttraumatice.

Curentul diadinamic

Acesta are cinci forme de aplicare:monofazatul fix (MF), difazatul fix(DF), ritmic sincopat(RS), perioada scurta(PS), perioada lunga(PL). În funcţie de afecţiunea ce urmează să fie tratată cu ajutorul acestui curent se selectează forma de transmitere. Astfel că printre afecţiunile ce pot fi ameliorate pe baza lui amintim pe cele ale aparatului locomotor (contuzii, entorse, luxaţii, intinderi musculare), afecţiuni reumatice atât articulare cât şi abarticulare ( artroze reactivate, artrite, epicondilite, periartrite scapulo-humerale), afecţiuni neurologice şi aici ne referim la nevralgii şi nevrite şi nu în ultimul rând la afecţiunile circulatorii periferice.

Stimularea nervoasă electrică transcutanată (TENS)

Un curent emis de aparate mici, la care se pot aplica doi sau patru electrozi pe suprafaţa ce urmează a fi tratată. Este folosit cu succes în afecţiuni precum cele de tip reumatic, stări dureroase posttraumatice, dureri ”fantomă” ce apar în urma amputării unui membru, dureri după anestezii sau chiar stări dureroase acute şi cronice ce pot apărea după anumite operaţii.

Curentul galvanic, baza electroterapiei

Un curent electric de frecvenţă zero sau curent continuu, ce are un efect termic constant datorită încălzirii tegumentelor, asupra organismului uman are efect analgezic, excitant, stimulant şi vasodilatator.

Acesta se poate aplica sub trei forme şi anume:

-ionoforeza ce presupune introducerea anumitor substanţe medicamentoase în organism prin intermediul electrozilor

-baia galvanică generală care poate fi 4 celulară

-sub forma directă prin intermediul electrozilor, denumită şi galvanizare simplă.

Pentru a putea beneficia de aceste tratamente este necesar un consult la un medic de specialitate pe recuperare medicală şi balneo-fizio-terapie.

Aceşti curenţi se pot aplica împreună urmând o schemă de tratament bine definită sau separat. În general pentru a se putea observa efectele este necesar a fi urmat o cură completă de 10 şedinţe.