Ce legătură este între libido și longevitate

Un studiu arată că bărbații cu un libido scăzut sunt de două ori mai susceptibili de a suferi moarte timpurie, scrie Express.

O lipsă persistentă de interes sexual ar putea scurta viața unui bărbat, potrivit cercetărilor.

Cercetătorii au analizat dosarele medicale și răspunsurile la sondaje ale a peste 20.000 de bărbați, date adunate pe durata unei monitorizări care a durat peste 10 ani, pentru a ajunge la aceste copncluzii. Rezultatele au arătat că bărbații cu vârste peste 40 de ani, care aveau un libido scăzut, aveau de două ori mai multe riscuri de a muri de cancer.

tigara sex jpg

Dezinteresul pentru sex poate însemna o viață mai scurtă . Foto: Shutterstock

Mai mult, bărbații din aceeași cohortă erau mai expuși riscului de a dezvolta boli de inimă.

Aceste constatări au rămas adevărate, chiar și atunci când au fost luați în considerare cofactori, cum ar fi fumatul, alcoolul și greutatea corporală.

Autorii studiului, de la Universitatea Yamagata, au afirmat că „activitatea sexuală și satisfacția sexuală sunt considerate benefice pentru sănătatea și bunăstarea psihologică”, scrie Express.

Acest lucru pare să fie mai evident la „persoanele în vârstă”, dar „asocierea dintre interesul sexual și longevitate nu a fost investigate până acum.

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Yamagata, acest studiu este primul care examinează prospectiv asocierile dintre interesul sexual și mortalitatea de orice cauză, inclusiv mortalitatea data de boală cardiovasculară și de cancer”.

În cercetare au fost incluse și femeile, dar nu s-au făcut asocieri între libidoul scăzut și mortalitatea la femei.

Persoanele care au raportat o lipsă de interes pentru sex au avut tendința de a fi mai în vârstă, au avut tendința să bea mai mult, aveau des diabet, râdeau mai puțin și au experimentat suferință psihologică.

Oamenii de știință au remarcat că pe baza acestor rezultate, se poate presupune că menținerea interesului sexual poate fi legată de bunăstarea psihologică în special în rândul bărbaților.

Cu toate acestea, un studiu suplimentar este necesar pentru a clarifica mecanismele care stau la baza efectelor preventive ale interesului sexual asupra mortalității.

Mai mult, eșantionul de populație care a luat parte la studiu s-a bazat pe o singură regiune a Japoniei, prin urmare rezultatele nu pot fi aplicate la nivel internațional.

Cercetătorii au adăugat: „Sperăm că descoperirile noastre vor ajuta la promovarea sănătății publice prin susținerea sexualității în Japonia”, scrie Express.

O viață sexuală activă poate îmbunătăți starea inimii, poate reduce nivelul de stres și poate îmbunătăți sănătatea mintală.

O sănătate mai bună a inimii poate fi atinsă și prin consumul unei diete cu conținut scăzut de grăsimi, bogată în fibre, plină de fructe și legume și cereale integrale.

Alte activități de reducere a stresului includ exercițiile fizice, meditația și conectarea cu alți oameni.

Citește și Care este boala de care suferă Katy Perry, din cauza căreia ochiul i s-a „blocat”.