Ce favorizează apariţia sindromului de gură uscată
Nevoia de hidratare
Deshidratarea, în special pe perioada verii, este unul dintre factorii care duc la apariţia sindromului de gură uscată. De aceea, este indicat să nu aştepti niciodată să ţi se facă sete, ca să bei apă. Deshidratarea poate să aibă consecinţe grave, mergând până la apariţia stării de leşin.
Tratamentele medicamentoase
De vină pot fi şi anumite medicamente folosite pentru tratarea unor afecţiuni. Printre cele are pot duce la uscăciunea gurii se numără unele antihistaminice, analgezice, diuretice, antihipertensive şi antidepresivele. Şi medicamentele utilizate în tratamentul anticancer pot avea efect senzaţia de gură uscată.
Citeşte şi: Îţi simţi gura uscată? Află ce remedii te pot ajuta!
Obiceiul de a fuma
Fumătorii sunt predispuşi la apariţia sindromului de gură uscată. Astfel, renunţarea la acest viciu te va scăpa de problemă. Fumatul este asociat cu un grad ridicat de risc şi pentru alte afecţiuni, precum cancerul pulmonar şi afecţiunile inimii.
Atingerea vârstei menopauzei
Schimbările hormonale care au loc în corpul femeilor aflate la menopauză au impact şi asupra glandelor salivare. De aceea poate să apară şi sindromul de gură uscată.
Şi îmbătrânirea poate să fie de vină, căci, pe măsură ce îmbătrâneşti, glandele salivare au şi ele de suferit.
Te-ar mai putea interesa: Cum ştii dacă bei îndeajuns de multă apă
Bolile ca Parkinson sau diabet
Afecţiunile glandelor salivare, diabetul, limfomul Hodgkin, boala Parkinson, HIV/SIDA, sindromul Sjogren – toate pot avea drept simptom şi senzaţia de gură uscată. Diagnosticul este pus în urma unui consult de specialitate.