Ce factori ne perturbă hormonii

2 2 jpg jpeg

Peste 500 de substanţe prezente în aer, apă şi alimentaţie interferează cu buna funcţionare a glandelor endocrine. Astfel de perturbatori intră în componenţa unor obiecte pe care le folosim frecvent, printre acestea numărându-se recipientele de plastic, produsele cosmetice şi de îngrijire, covoarele, mobila etc. De asemenea, îi regăsim şi în alimente, mai ales în fructele şi legumele tratate cu pesticide şi în carnea provenită de la animale care au primit hormoni, dar şi în conserve, acestea conţinând bisfenol A.

Perturbatori endocrini, numiţi şi xenoestrogeni,intereferează cu acţiunea hormonilor prin mai multe mecanisme. De pildă, le pot modifica producţia, le mimează acţiunea substituindu-se acestora sau împiedică acţiunea hormonilor fixându-se pe receptorii cu care ei interacţionează în mod normal.

Pot cauza malformaţii şi cancer

Consecinţele perturbatorilor endocrini se observă după o perioadă variabilă. Mai vulnerabili la acţiunea lor sunt gravidele (fătul este sensibil la modificările hormonale) şi copiii. Studiile au arătat că aceste substanţe pot cauza: alterarea fertilităţii masculine (scăderea cantităţii şi calităţii spermatozoizilor), precum şi malformaţii ale sistemului reproducător masculin (criptorhidism - necoborârea testicolului în scrot - şi hipospadias - malformaţie a penisului, care afectează capacitatea de urinare), scăderea fertilităţii feminine, pubertate precoce, endometrioză, retard de creştere, moartea fătului în uter, avort spontan, afectarea funcţiei tiroidiene, diabet, cancer (mai ales mamar, de prostată şi testicular), obezitate, probleme neurologice şi dereglarea sistemului imunitar.

Un alt mare risc posibil este cancerul. Astfel, parabenii şi compusul sulfat laurat de sodiu (SLS),un agent de spumare din săpunuri, şampoane şi geluri de duş, pot mima acţiunea estrogenului. Acest lucru înseamnă creşterea riscului de apariţie a problemelor de sănătate asociate cu estrogenul: tulburări de ciclu menstrual, în cazul femeilor, şi scăderea numărului şi calităţii spermatozoizilor. Şi anumite tipuri de cancer, printre care cel mamar, sunt favorizate de această perturbare endocrină.

Aşa îi eviţi!

Pentru că sunt peste tot, chimicalele care produc dezechilibre hormonale sunt greu de ocolit. Totuşi, ţine cont de câteva sfaturi prin care le poţi limita acţiunea!

- Renunţă la ustensilele de aluminiu folosite în bucătărie, precum şi la folia de aluminiu şi la berea şi răcoritoarele la doză.

- Când cumperi caserole de plastic, fii atent şi la cifrele de reciclare de pe ambalaj. Sunt de evitat cele cu cifra 7, întrucât conţin bisfenol A.

- Nu cumpăra produse care au în componenţă ftalaţi (aparînscrişi ca DEHP, DIDP, DINP, DBP) sau parabeni(apar ca propyl/methyl/isobuthyl/butyl/ethyl/paraben).

- Evită să încălzeşti mâncarea la microunde în ambalaje de plastic, pentru că astfel de eliberează bisfenol A sau ftalaţi.

- Este de preferat ca mâncarea şi apa să fie păstrate în recipiente de sticlă sau de ceramică.

Bisfenolul A creşte nivelul estrogenului, favorizând pubertatea precoce, infertilitatea şi riscul de cancer.