Ce analize ar trebui să faci când te doare capul?
Pe parcursul vieții, românii petrec, în medie, doi ani din viață confruntându-se cu migrene, arată datele agregate de specialiștii clinicii Neuroaxis. În momentul de față, 1 din 7 români suferă de migrene în diferite stadii.
„Migrena este una dintre cele mai frecvente afecțiuni neurologice, o cauză majoră de dizabilitate, cu impact profund la nivel personal și social. Chiar dacă migrenele pot afecta atât copiii cât și vârstnicii, cea mai mare incidență o regăsim în rândul adulților tineri. De altfel, la nivel internațional, migrenele ocupă locul al doilea, după durerile de spate, raportat la toate afecțiunile care implică anii de viață trăiți cu dizabilitate la persoanele sub 50 de ani”, afirmă dr. Olivia Răcilă, medic specialist neurolog în cadrul Clinicii Neuroaxis.
Cauzele migrenelor pot fi genetice sau legate de factori de mediu, dar acestea sunt declanșate de cele mai multe ori de anumiți factori favorizanți (interni sau externi), precum:
- Fluctuațiile hormonale (în special fluctuațiile de estrogen) – fiind motivul pentru care femeile sunt afectate de migrenă într-o proporție mai mare decât bărbații
- Stilul de viață dezorganizat, cu mese neregulate sau înfometare, consumul de anumite alimente (brânzeturi, ciocolată, hot dogs), consumul excesiv de cafea, alcoolul;
- Privarea de somn
- Factori senzoriali precum: lumina puternică/intermitentă, miros sau sunete puternice;
- Stresul
- Schimbările de temperatură / presiune atmosferică
Diagnosticul migrenelor
„Având în vedere că nu există un test specific pentru migrene, diagnosticul constă într-o anamneză riguroasă și un examen clinic complet. Pentru majoritatea pacienților cu migrenă, imagistica cerebrală nu este obligatorie, însă dacă aceștia asociază și alte semne neurologice sau prezintă simptome atipice, atunci se recomandă efectuarea unui IRM cerebral”, adaugă specialista Clinicii Neuroaxis.
Metode de tratament
Tratamentul farmacologic al migrenei este simptomatic, acesta putând fi adaptat fiecărui pacient (în funcție de alte patologii: obezitate, insomnie, depresie, tahicardie sinusală) și ajustat de către medicul specialist neurolog în funcție de beneficiul clinic pe care pacientul îl are.
La momentul actual există o gamă largă de medicamente, de la analgezice simple, uzuale, până la altele mai complexe, cu diverse mecanisme de acțiune și diferite căi de administrare.
De asemenea, în managementul migrenei, de mare importanță este și tratamentul non-farmacologic care implică schimbarea stilului de viață cu îndepărtarea factorilor favorizanți ai atacurilor migrenoase. Astfel, pacientului i se va recomanda adoptarea unui regim alimentar echilibrat, cu mese regulate, practicarea exercițiilor fizice, un program fix de somn, evitarea sedentarismului și, pe cât posibil, a situațiilor stresante (prin ședințe de psihoterapie, diverse tehnice de relaxare).
Noi tratamente și terapii pentru migrene
„Printre cele mai recente tratamente și terapii inovatoare se numără anticorpii monoclonali (disponibili ca medicamente compensate pentru pacienții din România din decembrie 2022) și terapiile de stimulare – terapia ambulatorie a migrenei prin stimulare electrică nervoasă transcutanată (fiind lansată în Europa în 2018) și stimularea magnetic transcraniană (aceasta fiind aprobata de către FDA în 2014 ca recomandare de clasa A pentru depresia rezistentă la tratament, însă în ultimii ani a început să fie utilizată pentru multiple alte afecțiuni pshiatrice și neurologice, printre care se numără și migrena)”, adaugă dr. Olivia Răcilă.