Au, cu adevărat, efect benefic lămpile cu sare?
Lămpile cu sare sunt cristale sculptate din sare gemă, scobite pentru a încăpea un bec în interior. Când le aprinzi, ele dau o strălucire caldă, roz-roșcat.
Vânzătorii acestor piese decorative spun că fac mai mult decât să lumineze o cameră. Ei susțin că lămpile pot îmbunătăți starea de spirit, pot îmbunătăți somnul, pot atenua alergiile, pot ajuta persoanele cu astm bronșic să respire mai bine și pot curăța aerul, printre alte beneficii.
Afirmațiile sună impresionante, dar aflăm dacă există și dovezi științifice care să le susțină, potrvit WebMD.
Cum funcționează lămpile cu sare?
Susținătorii acestor produse spun că lămpile funcționează în două moduri. Se presupune că aceste lămpi atrag alergeni, toxine și poluanți pe suprafața lor și că este posibil să elibereze ioni negativi. Unii oameni cred că ionii negativi din aer au beneficii pentru sănătate.
Ionii sunt molecule care au suferit o schimbare de sarcină. Ionii negativi au câștigat un electron. Ionii pozitivi au pierdut unul.
Ionii sunt peste tot în jurul nostru. Unii provin din particule din spațiul cosmic care își fac drum spre Pământ. Alții se formează mai aproape de casă, din radiații, lumina soarelui, fulgere sau ciocnirea picăturilor de apă într-o cascadă.
Unii oameni spun că se simt mai înviorați și mai limpezi după o furtună, un sentiment despre care se crede că se datorează cantității crescute de ioni negativi din aer. Ionizatoarele comerciale și sistemele de purificare produc, de asemenea, ioni încărcați negativ pentru a crea spații interioare mai curate și mai confortabile.
Se presupune că lămpile cu sare produc ioni încărcați negativ, în timp ce moleculele de apă din aer sunt atrase de sare și apoi se evaporă din cauza căldurii de la suprafața lămpii. Cei care cred în beneficiile pentru sănătate ale acestor lămpi acordă ionilor negativi o mare însemnătate.
Salina Turda are spații speciale pentru odihnă unde se poate inhala aer cu ioni de sare. Foto: Shutterstock.
Deși câteva studii arată unele beneficii ale ionilor negativi, lipsesc dovezile că lămpile cu sare îmbunătățesc sănătatea.
Dispoziție și somn. Unii oameni cred că ionii pozitivi din aer cresc anxietatea, starea de nervozitate și alte sentimente neplăcute. Ei spun că cele negative ușurează stresul, anxietatea și depresia și îmbunătățesc starea generală de bine.
Studiile efectuate pe șoareci și șobolani sugerează că, în contextul unor cantități mari de ioni negativi în aer se modifică nivelul de serotonină, o substanță chimică care contribuie la starea de bine.
În unele studii pe oameni, ionii negativi la concentrații mari au redus ușor depresia, dar nu au avut un efect prea mare asupra nivelului de anxietate sau a somnului.
Un studiu foarte mic arată că oamenii s-au descurcat mai bine la testele de abilități de gândire atunci când se aflau într-o cameră în care vopseaua de pe pereți avea o concentrație mare de ioni de aer total (atât ioni pozitivi, cât și negativi). Dar vopseaua nu a avut niciun efect asupra bunăstării lor generale.
Astm și alergii. Ideea că ionii negativi pot îmbunătăți respirația a condus la câteva studii pe această temă. În majoritatea dintre ele, ionii negativi nu ușurează respirația sau simptomele astmului. De asemenea, nu au scăzut utilizarea inhalatorului la copiii și la adulții cu astm cronic.
Curățarea aerului. Ionii negativi au o anumită capacitate de a curăța particulele dăunătoare din aer. Când ionii se acumulează pe bacterii sau polen, ei neutralizează poluanții. Studiile sugerează că ionii negativi și pozitivi pot ucide microbii, deși exact cum nu este clar, iar unii experți spun că uciderea germenilor se poate datora altor motive. În orice caz, nu există dovezi că lămpile cu sare au acest efect.
Există beneficii pentru sănătate?
Deși afirmațiile sună promițătoare, până acum nimeni nu a dovedit că lămpile cu sare de Himalaya eliberează ioni negativi, cu atât mai puțin suficienți pentru a avea vreun impact asupra sănătății. Majoritatea cercetărilor de până acum au folosit ioni negativi din alte surse, nu lămpi.
În câteva studii mici pe șobolani și șoareci, contactul cu o lampă cu sare a avut efecte antidepresive și anti-anxietate. Asta nu înseamnă că lămpile ar avea același efect asupra oamenilor. Cercetătorii ar trebui să testeze teoria.
Deși o cantitate mică de poluanți din aer s-ar putea lipi de roca sărată, aceste roci nu au nici pe departe capacitatea de filtrare a, de exemplu, cărbunele, o componentă comună a filtrelor de aer.
O lampă cu sare ar putea aduce o notă decorativă plăcută și o strălucire călduroasă spațiului, dar nu există nicio cercetare în acest moment care să spună că îți va îmbunătăți sănătatea în mare măsură, scrie WebMd.