Ecografie sau mamografie? Amândouă!

1 2 jpg jpeg

Ecografia (sau ultrasonografia mamară, cum mai este denumită, deoarece se realizează cu ajutorul ultrasunetelor) este recomandată femeilor indiferent de vârsta acestora, pentru scanarea de rutină a sânilor.

Mamografia, în schimb, fiind iradiantă, este indicată femeilor după 40 de ani sau celor care au probleme de sănătate, pentru investigări suplimentare.

Primul lucru pe care l-am aflat de la medicul specialist în endocrinologie Adrian Comănici: atât mamografia, cât şi ultrasonografia sunt doar o etapă, prin care se trage un semnal de alarmă, nu se pune diagnosticul precis de cancer la sân!

În urma efectuării acestor investigaţii, dacă medicul are o anumită suspiciune legată de leziunile şi nodulii identificaţi, te va trimite la specialistul oncolog.

Confirmarea diagnosticului de cancer la sân poate fi obţinută doar după o analiză în laboratorul de anatomie patologică.

Până la 40 de ani: ecografie

Ultrasonografia sau ecografia se realizează cu ajutorul ultrasunetelor, fără să producă durere.

Pentru că „vede” formaţiunile tumorale chiar şi atunci când sânul este mai dens, este potrivită femeilor de vârste mai mici.

Ecograful 4D depistează şi elasticitatea ţesutului mamar

1 jpg jpeg

În prezent, în România există ultrasonografe foarte performante, denumite generic 4D, care analizează sânul pe secţiuni tomografice şi care oferă o imagine foarte precisă.

Astfel, medicul este asigurat că nu va trece cu vederea nicio formaţiune neobişnuită la nivelul sânului.

De ce 4D? Astfel de ultrasonografe obţin imagini 3D şi le redau în timp real - timpul este a patra dimensiune.

Astfel de ultrasonografe moderne, care se găsesc în două clinici din România, în Bucureşti şi în Craiova, reduc mult timpul de scanare.

Dacă la un ecograf obişnuit, 2D, scanarea se efectuează în 40-45 de minute, la un ultrasonograf 4D se poate realiza în 5-10 minute.

1 jpg jpeg

„Un ultrasonograf performant oferă informaţii precise despre localizarea tumorii şi numărul nodulilor”, explică medicul Adrian Comănici, de la Clinica Mirmed Aslan, Bucureşti, centrul unde se găseşte unul dintre cele două ultrasonografe 4D.

La finalul investigaţiei, pacienta primeşte o poză ori un CD cu imaginile scanate.

După 40 de ani: mamografie

Spre deosebire de ultrasonografie, mamografia „vede” şi microcalcifierile de la nivelul sânului.

Aceste formaţiuni pot sugera prezenţa unui cancer, în funcţie de dispunerea lor la nivelul sânului.

Ecograful 4D „vede” sânul în adâncime

1 jpg jpeg

Dezavantajul mamografiei: iradiază şi produce un disconfort, deoarece sânii sunt presaţi pentru obţinerea imaginilor.

Este bine să nu faci investigaţia înaintea, în timpul şi imediat după ciclul menstrual când sânii sunt mai sensibili.

„Trebuie ştiut că ultrasonografia nu exclude mamografia, cele două investigaţii se completează.

De aceea, în situaţiile în care medicul observă ceva neobişnuit în timpul ecografiei, până la un consult la medicul oncolog, va recomanda o mamografie”, precizează dr. Adrian Comănici.

Cui te adresezi?

Patologia sânului „aparţine” mai multor discipline. Pentru o ultrasonografie sau o mamografie, la recomandarea medicului de familie poţi merge la ginecolog, endocrinolog (sânul este o glandă endocrină), şi în ultimă fază, la medicul oncolog.

Doctor Click! Sănătate vă sfătuieşte

Dr. Adrian Comănici, Medic specialist endocrinologie Clinica Mirmed Aslan; Bucureşti; Tel. 021.311.00.23

2 jpg jpeg

Ultrasonograful 4D creşte viteza de examinare şi calitatea imaginilor, putând scana sânul în întreg volumul lui.

Aparatul face secţiuni tomografice, analizând sânul de la nivelul pielii până la nivelul coastelor.

Nu există segmente ratate cu acest aparat, riscul de eroare fiind doar al medicului.

Leziunile sunt identificate mult mai uşor, din trei planuri.

Cu acest aparat se pot face şi: examinare Doppler, elastografie (se analizează elasticitatea ţesutului mamar), precum şi ultrasonografie cu substanţă de contrast (cu ajutorul căreia se văd foarte bine ramificaţiile tumorii).

Incidenţa cancerului la sân este destul de scăzută la vârste mici. Dacă la 25 de ani, există un caz la 19.600, la 40 de ani, 1 la 215.

După 70 de ani, se estimează că o femeie din 14 are cancer la sân.

INFO: Ştiai că ultrasonografia mamară se recomandă în prima parte a ciclului, când nu sunt modificări în structura sânului?