Cum depistezi hepatitele B şi C

1 2 jpg jpeg

Boli infecţioase ale ficatului, hepatitele B şi C sunt cauzate de infecţia cu virusuri hepatitice care determină forme acute sau cronice. Infecţia acută nu se manifestă de obicei şi nu pune viaţa în pericol, circa 20% din pacienţi eliminând virusul în primele 6 luni de la infectare. După vindecare, se păstrează în corp anticorpii formaţi de sistemul imunitar în urma infecţiei acute.

În 80% din cazuri, virusurile provoacă forme cronice care pot duce la complicaţii cum sunt ciroza sau cancerul hepatic. Exceptând situaţia în care hepatitele B şi C nu dau simptome sesizabile, e nevoie de un consult medical imediat ce se observă semne precum: îngălbenirea pielii sau a albului ochilor (icter), decolorarea scaunelor, oboseală inexplicabilă, inapetenţă, dureri abdominale, diaree, insomnie.

Ce teste sunt necesare

Nivelul crescut al transaminazelor şi al bilirubinei arată că ficatul este în suferinţă, o posibilă cauză fiind hepatita virală. Este un motiv în plus să faci teste suplimentare.

Investigaţiile de laborator pentru depistarea hepatitei B cuprind 3 analize de sânge care depistează prezenţa a 3 markeri: antigenul HBs (AgHBs), anticorpul HBs (AbHBs sau anti-HBs) şi anticorpul HBc (AbHBc sau anti-HBc).

Pentru a determina evoluţia virusului, este important să fie stabilit nivelul viremiei (ADN viral) în funcţie de care se stabileşte şi tratamentul.

Pentru diagnosticarea hepatitei C sunt necesare teste serologice pentru depistarea anticorpilor şi teste moleculare pentru detectarea particulelor virale ARN VHC (viremia). Eventualele rezultate fals-negative ale testelor serologice se pot datora absenţei anticorpilor aşa cum se întâmplă atunci când, în ciuda existenţei unei infecţii, încă nu s-au format aceşti anticorpi.

Pe de altă parte, testul ARN-VRC face diferenţa între o infecţie actuală şi una din trecut. Prin aceste teste moleculare se poate confirma o infecţie acută prezentă, chiar şi cu anticorpi absenţi.

Info

Testele preliminare pentru diagnosticarea hepatitei B şi C costă până la 60 de lei, iar dacă rezultatele sunt pozitive, testele următoare, de viremie, ajung la 450 de lei. Cei care donează sânge au dreptul la gratuitate.